Fara cuvinte...

Cuvintele mele s-au innecat in propriile-mi lacrimi....Poate ca stand singura acum si ascultand un refren trist m-a facut sa simt cuvintele,care poate pentru mine au un inteles,iar pentru cei care vor citi probabil acest articol,vor trece pe langa ei fara niciun sens...Sunt gandurile mele care izvorasc din adancul meu,care uneori se sufoca de atata rautate,atata ura,atata dusmanie...si toate astea pentru ce? Nu vad niciun motiv...doar urme de regret...Privirea mea e intr-o agonie,intr-un gol total si incerc sa inteleg raul pe care eu l-am scornit intre voi...eu care iubesc tot ce misca in jurul meu,eu care ma framant pentru binele tuturor,eu care plang pentru necazul altuia si care nu se mai gandeste la fericirea lui, un om care ar vrea ca toti sa vada lumea cu alti ochi,mai buni,mai intelegatori,cu o minte mai clara,mai limpede...
Uita-te la tine chip frumos,cu suflet ce Dumnezeu ti l-a dat si ti-a daruit viata prin el. Ti-a oferit totul...tot ce era mai frumos:viata,bunatate,intelepciune,credinta,ascultare...iar tu,tu omule de ce-ai ales ura,rautatea,dusmania,invidia..? Pentru ce faci toate impotriva? pentru ce vrei sa faci rau?De ce vrei sa-l vezi pe aproapele tau cu capul in pamant sub o ploaie de lovituri cand ai putea sa-l iei in brate,sa-l privesti in ochi,sa-i spui ca nimic nu este imposibil atata timp cat El e langa tine? 
Rautatea umbreste chipurile chiar daca razele soarelui reflecta caldura lui... 
Dumnezeu ne-a intins mana Lui de nenumarate ori,ne ajuta la greu,ne asculta cand avem nevoie de El noi...noi nu stim sa ne bucuram pentru ce avem....si radem,batjocorim,facem rau,injunghiem cu cuvinte grele,aruncam cu vorbe de ocara asupra altora...nu pot sa inteleg si nu voi putea vreodata sa inteleg. Am incercat si inca ma chinui pe mine insa-mi sa inteleg ce este in mintea si sufletele oamenilor,dar am invatat ca numai El stie....
Nu pot sa ma abtin , nu pot sa incetez a ma framanta, nu pot sa cred ce se intampla in jurul meu,nu mai inteleg ce se intampla cu mine,de ce eu cad prada jocurilor rele,fara ca eu sa-mi doresc acest lucru,fara a ma putea tine la distanta si oamenii ma ademenesc in cursele lor ca un magnet....Ma doare sufletul pentru frumusetea acestui oras,pentru istoria care zace ascunsa in spatele unor ziduri vechi ce raman doar ruine,inca merg pe strazi si nu stiu unde sa privesc mai degraba....iar la fiecare pas cand oamenii trec pe langa mine ma feresc sa le mai intalnesc privirea....m-am saturat de venin si rautate....
Oare voi oameni buni,ati auzit de durerea sufleteasca? ati auzit de ranile ce le cauzeaza? stiti voi oare cat de adanc patrund ele in suflet? stiti voi oare ce efecte au?stiti voi cat de mult dureaza a le vindeca?
Nu cer nimic la schimb...nu va judec,nu va cert...nici macar nu vreau sa va reprosez nimic....nici macar nu sunt suparata pe voi,nu pot si nici nu vreau...Daca voi va simtiti fericiti,incantatati in sinea voastra atunci cand faceti rau,cand vorbiti lucruri rele...atunci nu va legati si de alti oameni,lasatii sa se bucure de viata,lasatii sa traiasca fiecare clipa si pentru fericirea voastra as lua eu asupra mea totul.....fara sa astept nimic la schimb.
Voi v-ati gandit ce a fost in sufletul lui Iisus cand a fost batut?,cand s-a chinuit pentru noi?cata durere a suportat pentru a fi iertate niste greseli pe care noi,noi oamenii le facem cand am putea sa nu le mai repetam?in clipa asta as zbiera dar stiu ca este in zadar ca voi nu vreti sa auziti si continuati...continuati sa mergeti pe un drum gresit. Treziti-va,treziti-va pana nu e prea tarziu....De ce vreti sa repetam aceeasi greseala cand pentru binele nostru am putea sa facem dintr-o lume rea una buna? De ce nu puteti alege binele de rau? 
Mereu surprind rautatea oamenilor,zilnic...am obosit sa ma lupt contra lor mereu,dar n-am cedat si nu vreau sa cedez....stiu si sper acolo in adancul sufletului meu ca El ne va ajuta sa gasim intelegerea de a ne ajuta semenii, chiar daca ei nu ne vor asculta!

Pedepsele lui Dumnezeu asupra lui Faraon si-al egiptenilor

Nu sunt in masura ca eu sa deslusesc intru totul adevaratul cuvant al Lui,dar am obligatia de a incerca sa inteleg. Nu sunteti obligati sa cititi dar sufletul meu simte ca vrea sa spuna atat cat a inteles si el. Daca nu din obligatie atunci din curiozitate dupa ce vei citi acest articol mi-ar placea sa culegi singur invatamintele desprinse,pentru ca fiecare om percepe in alt mod acest mesaj,oricat de mult ti s-ar explica sau ti-ar spune o fraza o desprinzi tu singur cu un alt mesaj.
Noi oamenii prin natura noastra suntem niste pacatosi. Cu fapte,cu lucrul sau cu gandul, fie cu voia sau fara voia noastra gresim si facem sau spunem sau gandim lucruri pe care nu ar trebui,suparand pe insasi Tatal nostru...De multe ori se intampla ca noi sa repetam aceeasi greseala cu stiinta sau fara stiinta. Dumnezeu e bun,Dumnezeu ne iarta,dar noi oamenii profitam uneori de bunatate si dupa un timp repetam si facem din nou aceeasi fapta crezand ca El iar ne iarta!
Faraon a pus stapanire asupra fiilor lui Israel tinandu-i ostatici pe pamant egiptean si silindu-i sa munceasca,fara sa aduca jertfa si multumiri Domnului. Trebuie sa intelegem ca in asta lume nimeni si nimic nu este stapan si nimic nu-i apartine in totalitate. Cel mai rau lucru este atunci cand stii si nu spui...de ce sa tii numai pentru tine? spune si altora, deschide ochii si altor persoane care nu vad sau nu vor sa vada si nu aud sau nu vor sa auda Cuvantul.
Omul face greseli si este atentionat si i se spune sa nu le mai repete. Este speriat la inceput,se teme, incepe sa ceara iertare si promite ca nu va mai face sa fie iertat,iar cand omul uita si este iertat repeta aceasi greseala si uita de unde a plecat. Asa s-a intamplat si cu Faraon. Neincrezator si dorind sa aiba totul pentru el,Domnul l-a pedepsit pe el si poporul sau, recunoaste greseala facuta cand se vede incoltit si fara scapare, isi cere iertare fatarnica doar pentru a scapa de rau, face promisiuni mincinoase si continua sa faca aceleasi greseli.
Mi-am dat seama ca si noi uneori suntem la fel,dar fie ca stim sau nu uneori nu vrem sa recunoastem.
Cand pedeaspsa  Lui asupra noastra este prea aspra atunci ne intoarcem si spunem ca ne pare rau,plangem,Il rugam sa ne ierte apoi uitam si repetam aceeasi greseala. Oare e chiar atat de greu sa incercam sa nu mai facem ce am facut? E mai usor sa ne lasam prada raului decat sa facem lucruri bune? Sa fie oare lipsa de atentie si lipsa de timp pe care noi o acordam Tatalui,tot timpul gasind alte lucruri de facut si alte preocupari? 

Nimic fara Dumnezeu

Am invatat ca fara Dumnezeu nimic nu exista. Am invatat sa spun ca fara ajutorul lui Dumnezeu nimic nu este posibil,asa cum Iisus afirma "Fara Mine nimic nu puteti face!"(Ioan 15:5 ).
Ati putea voi gandi daca Dumnezeu nu v'ar fi dat minte?Ati putea voi merge daca Dumnezeu nu v'ar fi dat picioare?Ati fi putut voi citi daca Dumnezeu nu v'ar fi dat lumina  ochilor? Sunt doar cateva exemple prin care se atesta ca NIMIC fara El nu se face!
Oamenii nu toti cred in aceste cuvinte iar multi se indoiesc de aceste lucruri pe care nu le poti  indesa in sufletele oamenilor cu forta.
O familie sot si sotie  stateau de vorba la masa,iar sotul ii spune sotiei sale:
"Maine voi pleca acasa,la tara cu primul tren pentru a o ajuta pe mama la treburile campului." Sotia auzind acestea ii aduce aminte sotului in completare spunand: " Cu ajutorul lui Dumnezeu te vei putea duce". Sotul enervandu-se, se ridica de la masa facandu-i sotiei reprosuri cu mandrie: "Cu sau fara ajutorul Lui ma voi duce dimineata in zori sa o ajut pe mama la treburile campului."!
 Sotia se supara in sinea ei ramanand pe ganduri si rugandu-se la Dumnezeu sa-l ierte pentru ca  acesta nu stie ce spune!
A doua zi dimineata,sotul pleaca de acasa iar sotia ramane singura. Pe drum catre gara sotul afla ca trenul in directia pe care vroia s-o aleaga nu circula in acea zi, Dezamagit, acesta se intoarce inapoi spre casa. Suna la usa,iar sotul ii spune sotiei sale sa-i deschida usa! Acesta vrand sa-i dea o lectie si sa-l faca pe sot sa se caiasca pentru gestul sau aceasta ii spune ca sotul ei este plecat si nu are cum sa fie acesta!
Sotul auzind cele spuse de femeie zice:
"-Cu ajutorul lui Dumnezeu eu sunt sotul tau!"
La auzul acestor vorbe ii deschide usa sotului sau.
Aceasta istorioara ne arata cat de mult si cat de important este sa crezi in ajutorul pe care Dumnezeu ni-l ofera tuturor doar atunci cand credem cu adevarat.Dumnezeu nu este indiferent la nevoile oamenilor,doar ca asteapta la schimb sufletele oamenilor care se roaga si-L primesc pe El in sufletele lor incercand fiecare sa gaseasca drumul cel luminat.

Gand

E seara,e tarziu iar somnul nu ma fura
Fulgera,ploua afara este frig...
Fara tine lumea mea e goala
Te caut pentru ca fara tine sufletul mi-e pustiu!

Ochii mei se-nchid,usor cu lacrimi reci pe gene
Cu gandul meu la tine,calatorind prin timp
Se-nchid de dorul tau,in vis tu sa revii
Te vad,te simt si cred ca tu esti langa mine!

Ochii tai verzi ca smaraldul, se ascund acum in al meu gand
Raman aici,in a mea minte pana ma trezesc plangand
Noaptea trece prea in graba si nu ma satur ai privi
E e aspra si e scurta,ah!tu noapte grea ce-n suflet imi picuri dor!

Timpul trece,dar nu fara noi

Nu stiu daca exista om care sa nu-si fi pus macar odata intrebarea "ce este timpul?". Definitii si teorii exista dar mintea nu le mai poate percepe. Se spune ca era odata de mult intr-o vreme indepartata cand lumea era mai retrasa de relele de pe pamant o manastire cu calugari ce-l slujeau cu credinta pe Dumnezeu si propavaduiau cuvantul Lui si spuneau oamenilor ca nimeni nu va sti cand va sosi ceasul! In acea manastire,pe  peretele de la rasarit exista agatat de perete un ceas, iar acel ceas avand o pendula ce se legana in stanga si-n dreapta, facand ca minutele,orele si secundele sa se scurga. Stand la masa cu totii se aude din nou acea bataie a gongului anuntand ca inca o ora din viata lor s-a scurs...Parintele cel mai batran dintre ei la auzul gongului acesta isi face Sfanta Cruce. Uimit,un ucenic al parintelui i se adreseaza spunand:"Parinte,dar de ce te inchini la fiecare bataie a  gongului acestui ceas parca ar fi clopotele Sfintei Biserici?". Iar parintele cu un zambet intelept pe chip ii raspunse:
-"Vezi tu,in noi exista pentru fiecare o clepsidra  ce-ti masoara clipele pe care le mai ai de trait,insa nimeni nu stie cand se va termina de scurs acel nisip,iar la fiecare gong al ceasului  sunt cu un pas mai aproape de Sfanta si dreapta Judecata.

Iata dragilor,cat de aproape sau cat de departe ne aflam la fiecare ora care trece ,la fiecare gong al ceasului care anunta judecata noastra. Nimeni nu stie insa cand si unde se va sfarsi acel nisip al clepsidrei sufletului care curge neincetat pana cand brusc acesta se termina de scurs,iar ochii nostrii se vor inchide,sufletul nostru va merge in fata lui Dumnezeu,unde vom fi asteptati,stand in genunchi,unde El va fi impreuna cu cei drepti,iar la sfarsit faptele vor fi insemnate in carta Sa,unde se va trage linie si soarta va fi decisiva!

Poverile vietii

Am invatat in acest timp ca nimic nu e intamplator. Am inteles ca, curiozitatea omului este peste margini si uneori face lucruri de care nu stie iar candva realizeaza ca defapt nu trebuia sa le faca. E inutil sa speri fara sa faci nimic. Iata ca in sufletul meu s-a produs o curiozitate  care m-a facut sa-mi dau seama de afirmatia facuta "nimic nu e intamplator". Plimbandu-ma am zarit pe-o scoarta de copac un invelis al unui fluture care abia iesea din acel saculet numit crisalida. Am asteptat cu nerabdare sa vad minunea cu ochii mei,dar minunea se lasa asteptata. Nu se zarea decat o crapatura mica,pe unde  mica creatura nu avea cum sa se elibereze de acele mreje ce o tineau captiva-n intuneric. M-am asezat in genunchi la trunchiul copacului si-am asteptat  timp de cateva ore. Nicio schimbare nu avea sa se intample. Vazand cum mica vietate se chinuie,sufletul mi s-a induiosat si din bunatatea mea am incercat s-o ajut largind crapatura pentru a putea vedea lumina. Din acea gaoace avea sa iasa o minunatie,o minune colorata! Eram incantata si implinita in al meu suflet de fapta mea. Mergand spre casa soarele apune. In vis,un om mai batran,cu barba alba si toiag in mana se aseaza langa mine pe patul meu si-ncepe sa-mi explice:
Dumnezeu a fagaduit totul pentru fiecare in parte,avand cate o sarcina pentru toti. El a fagaduit  fluturelui acea mica portita pentru ca eforturile depuse  de el sa-l duca sa vada intreaga lume intr-o viata pe care el totusi o are,dar nu la fel de lunga ca si noi.Aripile lui urmau sa fie maturizate,la fel ca si noi,cu cat inaintam pe aceasta carare a vietii mai adaugam cate o  foaie la cartea sufletului.Bunatatea omului de multe ori este neinteleasa. Mi-am dat seama ca i-am cerut lui Dumnezeu un gram de putere pentru a ma ridica de la pamant atunci cand sacii din spatele meu ma doboara,iar El mi-a dat sacii plini cu detoate pe care va trebuii sa-i car. Am cerut intelepciune si pricepere si El mi-a dat probleme peste care trebuie sa trec cu fruntea sus,pentru ca ele nu-mi pot fi obstacole in aceasta cursa.I-am cerut iubire far' de care nu pot traimiar El mi-a dat oamenii care ma iubesc si pe care ii iubesc si-ncerc sa ii ajut iar ei la randul lor imi sunt aproape. Dumnezeu a fost darnic si mi-a dat tot ce a crezut de cuviinta ca este al meu,si El  stie cat putem duce fiecare,nu ne da niciodata altele decat ceea ce ne-a trebuit.Cum as putea rasplati altfel decat prin rugaciuni si ganduri curate?

Intelepciunea nu are limite...

Se spune ca intelepciunea vine in sufletele oamenilor atunci cand invatam sa ascultam cuvantul Lui. Am invatat ca orice lucru oricat de mic si de  neinsemnat ar parea el trebuie sa invatam sa-l cinstim. Nu odata m-am pus in locul unei maicute batrane. M-am vazut de multe ori in aceasta ipostaza stand pe-o banca la umbra undeva inafara casei,la o strada,vazand chipul oamneilor trecand...Timpul schimba trupul si lasa urme adanci, dar sufletul este imbibat cu intelepciune culeasa de-a lungul timpului. Parca ma vad...la o varsta mult inaintata,alergand acum prin acest timp infinit,intr-o zi de duminica, urmaream cu privirea fiecare om ce-mi trecea prin fata mea. In ciuda varstei (de 80 de ani), de cate ori trecea cineva ma ridicam in picioare...chiar si cand copii imi treceau prin dreptul meu... Un om a vazand gesturile  s-a asezat langa mine si m-a intrebat:
-Maicuta, am observat ca de cate ori trec oamenii prin fata mata te ridici si ii saluti cu respect,dar pe copii de ce ii saluti ridicandu-te in picioare?Este de datoria lor si prin educatia primita sa va respecte...
-Adevarat! dar si copii sunt facuti dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu...iar eu sunt datoare sa-i respect,cinstindu-i pe ei  il voi cinsti pe Domnul Isus!
Oameni buni,trebuie sa intelegem ca toti avem o inima si un suflet,iar toti suntem egali in fata lui Dumnezeu.De ce ne uram intre noi? De ce purtam ura si dusmanie intre noi? De ce vrem raul aproapelui nostru?De ce nu ne ajutam la ananghie?Oare e atat de greu sa intindem o mana de ajutor celor care are nevoie de noi?Daca noi nu putem ierta...Dumnezeu cum gaseste puterea sa ierte toate lumea si sa treaca cu vederea relele lumii? Vreau sa intelegeti ca  fiecare om are o parte lasata de El pentru a putea infrumuseta lumea. Vreau ca prin putinele mele cuvinte sa va fac  sa intelegeti ca noi toti suntem la fel. Ingrijiti-va de suflet, viata-i trecatoare si ne vom trezi ca n-am adunat nimic din asta viata pentru ca nimic nu este vesnic decat insasi sufletul nostru.

Poarta sarutului

Azi alerg din nou spre tine
Drumul spre sa il gasesc
Mi-e asa de dor de tine
Ca-s zbura sa te-ntalnesc!

Da-mi a ta mana sa o simt
La inima mea am sa ti-o duc!
Sa o simti cum ea bate
Pentru tine zi si noapte.

Si priveam acum la tine
In ai tai ochi verzi smarald
Si-ti sarut buzele dulci
De care mi-e atat de drag!

Si-am plecat tinandu-ne de mana
Drumu-i lung si infinit
In coloana se gaseste
Dupa lucrul lui Brancusi.

Si-acum trecem impreuna
Si pasim pe sub o poarta
Care vesnic sta de straja
Sub a timpului capcana.

Si sub ea noi ne-am oprit
Si din cer presara stele,peste mine peste noi
Ca-nteleptul i-a dat numele ce-o defineste
Drept Poarta Sarutului!

Punct

Sunt punctul unei fraze
Terminate dintr-o data.
Sunt punctul care misca
Ce-si doreste sa continue.

Sub chipul meu nimic nu moare
Sunt un punct pierdut in zare.
Uneori fug si m-ascund
Ma gandesc fara-ncetare
Virgula e-n cautare.


Azi n-am timp de vati- ascunselea
Timpul meu aici e scurt
Sunt atatea lucruri care
Sunt doar bune l-anceput.


Si m-astept sa rad
Printre vise alergand.
Si-am gasit in mine virgula
Ce o pun in loc de punct.

Azi vorbesc la trecut

In amintirea bunicului meu...

Uneori mi-e dor de ce-a fost. M-as intoarce in trecut sa-i regasesc pe cei dragi. Mi-e peste puterea mea sa inteleg unele lucruri.Cu toate ca durerea de cap a pus stapanire pe mine nu pot sa nu scriu si astazi ceva. Mi-e dor de amintirea ta. Ai plecat prea devreme,ai plecat cand nici nu m-asteptam. Moartea nu intreaba niciodata.Mi-ai luat cu tine o bucata din al meu suflet si-ai lasat in loc doar un suflet gol si o amaraciune greu de suportat. Mi-as dori sa te simt din nou,dar stiu ca este in zadar.Oricat de tare as zbiera nu ma vei mai putea auzi,oricat de mult te-as cauta nu te voi mai gasi,oricat de mult m-as ruga nu ma voi mai putea intoarce in timp. De ce mi-ai lasat doar poza ta? De ce nu vrei sa-mi vorbesti acum? Sti tu oare cat de mult imi lipsesti? Sti tu oare cat de greu imi este acum?Stii tu oare cat stres si emotii am in suflet acum?Am ramas singura,intre 4 pereti, tu n-ai mai venit sa ma imbratisezi dupa atata timp azi s-au facut 14 ani de cand te-ai stins. Te-am visat,erai asa cum te stiu,neschimbat. Sti,am vrut sa vin cu tine,era poate tot ce-mi doream la acel moment de dorul tau si m-ai zgornit de langa tine spunandu-mi ca n-am ce sa caut acolo cu tine si-ai disparut de frica sa nu ma leg de tine. De-atunci nu te-am mai vazut...N-am sa pot uita niciodata cum tineam mana mea in palma ta,n-am sa uit cand mi-ai spus sa nu plang ca vei fi acolo in stele undeva si-n fiecare noapte vei fi la geamul meu. E adevarat,la geamul meu chiar e steaua ta,dar nimeni nu va inlocui dorul meu pentru tine,nici macar acea stea.Daca te-as putea scoate din poza inapoi as face orice mi-ar sta in putere,nu-mi pot vindeca acea rana deschisa in al meu suflet,odata cu tine mi-a disparut si sustinerea cea mai mare pe care-o aveam din partea ta. Pentru mine ai ramas acel vesnic luptator,un mare invingator. Ai luptat cu boala,pentru mine,pentru a fi din nou impreuna,chiar tu spuneai,iti mai amintesti? Dar nici n-am mai ajuns pana la tine,ca ai fost atat de grabit incat ai plecat fara sa-ti iei macar adio!

O,ruina!

Pe zidurile vechi intr-o ruina
Mai printre daramaturi
Printre ele sta nisipul macinat acum de timp
Si-si prind plantele ale sale radacini.

Privirea mea-i acum furata
Vesnic plantele se scurg
Pe peretii reci de piatra
Si ma-ntreb cum sa le-adun.

Oare cum de ele pot
Sa creasca oriunde pe ale ruinii radacina?
Cuprinsa-n a naturii joc
Mintea-mi insa mai  suspina.
Daca insasi ele pot gasi locul in ruina
                                                                                    Locul meu mi-l pot gasi oriunde-n asta lume!

Luceafar bland

Azi alergam dupa un rasarit de soare,in spatele lui mergeam plutind si-n zare undeva parca zaresc verdele codrului crud dintre zi si noapte al purului Eminescu. Credeam ca a te juca cu aceste cuvinte este un lucru usor dar de multe ori nici nu stii cum sa le mai scoti din adancul tau si niciodata nu sti cat de greu e si cu toate astea nu te opresti. Nu poti pentru ca buzele vor sa vorbeasca. Vroiam sa invat sa zbor va fi un zbor inaltator,va fi zborul cel de sus,unde eu ca un sarman pamantean doar cu gandul am apus. Si gandul meu s-a cutremurat de slava Ta. Inca nu sunt vrednica sa pasesc pe acel pamant al fericirii eterne,dar in drumul meu catre Tine am vazut stralucirea Luceafarului luminat.

Vreau ca tu sa intelegi!

Si mereu aud cum oamenii vorbesc,uneori aceleasi ganduri zi de zi,aceeasi poveste pare a rodi. M-am plictisit,totul e in monotonie,m-am gandit sa ma desprind sa renunt sa mai ascult aceste ganduri,sa-i las pe ei in trecut. M-am rupt de realitate,efectiv vroiam sa uit de aceste idei pe care le credeam candva importante. Si-aveam soarele cu mine aproape in fiecare zi...si-mi varsa zambetul lui in suflet. Cu fiecare rasarit vedeam albastrul infinit si odata cu apusul devenea mingea de foc rosie ca un rug aprins. Il priveam ca pe-o minune,dar cu totii trebuie sa stim ca orice rasarit aduce cu sine si un asfintit si un asfintit privit de noi toti ca pe-un sfarsit...

In urma visului

Si-ute asa s-a mai scurs o zi...soarele a mai apus pentru inca o noapte,iar luna pare-a rasari. Stau si ma gandesc la multe lucruri,azi te-am simtit mai aproape de sufletul meu. Azi inima mea plange dupa tine...Privesc la pasii lasati in zapada,parca sunt in pereche acei pasi,dar la o privire mai atenta sunt pasii mei facuti in doua drumuri diferite,un fel de dute-vino al unui om ce n-are stare si cotorbaie continuu...inca n-am ajuns la tine,dar maine voi ajunge.Ce frumos se ascunde soarele printre copaci,e obosit si el dar inca adormit in aceasta perioada pare ca nu ne-a uitat si-si mai arata dintii cateodata.Totul in jur e in nuante de crem ce-ti odihneste privirea. Si m-am trantit in zapada alba si cu privirea-n cer ,ma uit in zare dupa cate-un nor. Umbrele se joaca prin preajma mea si par a se ascunde de mine si asteapta sa le caut cu privirea,dar in curand nu le voi mai gasi,se duc pe rand pe rand la culcare. Soarele a apus. E o atmosfera de vis intr-o pura realitate...si stiu ca in cateva ore ai sa vi in vis la mine!