Desert

Din nou...nimic mai mult. Sunt eu imbratisata de o noua zi...O zi ce vine si la fel cum vine,la fel se si duce...Nimic in plus,nimic in minus,dar totusi atat de diferit ca sufletul inundat si scaldat de dor e desertul fara ploi. Si dune de nisip in soarele  dogoritor zac fara suflare....La orizont nu zaresc decat raze de soare,iar pasii adanci in nisip se frang,pierzandu-se orice fel de urma sub bataia vantului. Cat mister,ce umbra...umbra trupului meu cautand iesirea din imensul desert...ce palid ramane in urma mea,sub necrutatorul soare,iar peste galbenul arzator din nou soarele apune...

Ingerul din marmura

Stiu ca...in sufletul unui artist este o lupta continua intre realitate si imaginatie si mai stiu ca in sufletul meu aceasta pasiune a culorii e vie cu toate ca pasii mei s-au indepartat usor,usor de aceasta frumoasa lume. Nu am cum sa las in urma valul de culoare,n-am cum sa nu privesc lumea cu alti ochi,sufletul mi-e tot inundat de magia culorii...Nici nu poti explica ce simti atunci cand incerci sa dai viata unei foi...este inexplicabil la fel ca atunci cand cuvintele sunt de neinteles cand sunetele muzicii iti patrund pana-n adancul sufletului si ratiunea vorbeste in locul tau si asculti ecoul ce-ti rasuna pana-n adancul mintii tale...Am inchis ochii,iar imaginatia nu-mi da pace,in ochii mei,in spatele genelor inchise si amortite de somn,vad culorile intr-o fantasma...si-am vazut lumea pe care am pictat-o,pe-o panza goala,pe-un simplu sevalet,am desprins o simpla pagina eliberand-o din a mea imaginatie...Azi am invatat ca fiecare strop de culoare indulceste viata si are o semnificatie pentru tot,la fel cum si pentru tot exista o explicatie...si tot gandul meu se rezuma doar la un simplu citat:

"Am vazut ingerul in marmura si am scluptat pana l-am eliberat..." M Buonarroti.

Ganduri

Am ramas undeva pierduta-n ganduri...cu lacrimi in ochi incerc sa privesc increzatoare la drumul ce se-asterne in fata mea. E multa liniste...mult prea multa liniste...Astept...macar o boare de vant printre geamul intre-deschis sa miste lin perdeaua. Totul este in neclintire...Doar gandurile-mi zboara...si din cand in cand cate o pasare strapunge linistea cu cate un tril. Clipele se scurg,nici ele nu stau pe loc dar in ochii mei par ca nu se mai termina de scurs, ca nisipul din clepsidra. Recitesc randuri de mult scrise si-mi trezesc amintiri...
Privirea imi ramane blocata asupra canii de cafea...ce-i de vazut?Caut albul canii in adancul ei,dar este imposibil,negrul este mai puternic si-acopera totul in jur pana la coada. Sorb din cand in cand din ea dar privirea mi-e tot acolo.
Raze de soare printre perdea s-ascund. Umbrele pe farfuriuta canii se-astern...Mi-e dor....si din dorul meu, din privirea mea iau nastere pasari ce zborul si-l iau....si-n urma lor raman eu cu-ale mele ganduri dar schitand un zambet in urma aripilor lor...sunt doar simple pasari in zborul lor de visator!

speranta

N-as crede ca...sperantele pot fi doar vise in zadar. N-as vrea nici macar o secunda sa cred ca tot ce sper va fi doar iluzie....Asa cum fumul se imprastie intr-o adiere de vant, ceara se topeste in flacara vie a focului,timpul sterge prezentul.N-am incetat sa visez si un gram de putere il capeti din sperante.E de ajuns doar sa gandesti,iar cand dorinta devine mai puternica decat insasi speranta atunci esti cu un pas inaintea marii realizari. Bucura-te de fiecare clipa,bucura-te de taria pe care-o gasesti in adancul tau,ea iti va fi cel mai puternic argument si fara indoiala ca tot ea v-a fi sprijinul tau si te-ndeamna sa nu renunti pana nu duci la bun sfarsit o speranta ce devine vis iar visul o realitate!

zâmbet adormit

N-am cum să zâmbesc...sufletul meu e înnecat de prea multe sentimente şi simt că-i toamna sufletului meu. Totul este mohorât şi-n minte nu-mi aud decât...simple cuvinte...şi oricât de mult aş încerca....pe obraji lacrimi fierbinţi se scurg. Cuvintele ei îmi răsună în minte,pe ele le tot aud...mergi mai departe....ştiu că poţi...sunt doar câteva...dar muşcându-mi buzele şi cu un nod în gât...cred şi simt că nu are dreptate nici cum...am obosit...şi nu mai pot!

Captiva-n colivie

Privirea mi-e fixa...iar obiectul vizat nu este altul decat...un simplu ceas.Bratara lui,din cateva zale,prinse una de cealalta nu-mi pare altceva decat o insiruire de zile,iar de ele ne legam noi...printr-o simpla si grea asteptare.Orele desenate in interiorul sau ne numara zilele...iar secundele zboara efectiv...
Azi nu m-am simtit decat un simplu prizonier ingradit printre niste gratii de fier ale unei simple colivii ce ma tine captiva intre gratii,iar eu nu sunt altceva decat simpla pasare a cerului...cand portita va fi larg deschisa,am sa zbor...si zborul va fi lung si anevoios,cu aripile intinse catre cer voi zbura,iar prin aripile de matase vantul ma va mangaia...si-n sunete de vioara ma voi inalta...

Tainica luna

Inca n-am incetat sa pasesc cu-ale mele picioare pamantul crapat de-o sete amara...niciun strop de ploaie nu s-a-ndurat sa cada...azi norii nu vor sa verse lacrimi,au obosit...In tihna noptii albastrul marin a pus amprenta asupra intregii lumi si nimic in ceas de noapte mai puternic decat stelele, ce par de jos doar simple furnici...Cu paltonul pe mine si cu-o pereche de pantofi in picioare,sapca mi-o pun pe cap si continui prin lumina lunii sa ma plimb...un glob de sticla cu un bec inlauntrul sau arunca lumina,umbrele rasfrangandu-se pe pamant...Cu mainile incrucisate la spate,cu privirea goala si trista,la lumina lunii gandurile-mi adun...S-a mai scurs o zi!

Dor viu

La lumina becului,umbrele pixului se rasfrang pe-al meu caiet si mintea-mi fuge...Sunetele muzicii imi patrund adanc in suflet...si ma fac sa te simt si mi-e dor de tine,retraiesc clipele ce s-au scurs ,dar prea repede au trecut...Uneori nu mai pot sa astept,rabdarea mea ma incearca crunt uneori,si-as vrea macar pentru o clipa sa te simt,iar...si iar. Si-mi privesc chipul imperfect ce reflecta-ntr-o oglinda si resimt emotiile si privirea mea pierduta-n ganduri se umple de lacrimi de dor si rataceste in miez de noapte in visele tale sper s-ajung...
E greu sa scoti imaginile mintii pe-o foaie de hartie,necolorate,lipsite parca de sentiment,dar daca citesc cuvant cu cuvant,am cusut cu fir de aur tesut din inima mea,incepi sa simti parfumul imbietor,cata emotie ascund aceste randuri rupte din suflet,sunt clipe pe care eu le retraiesc.
Esti ingerul meu ce-mi umplii ziua cu raze de soare chiar si-atunci cand afara sunt nori,norii nu acopera cerul cand esti tu in preajma mea,vantul nu ma doboara atunci cand ma tin de mana ta,nicio teama nu-si face lor in sufletul meu cand te simt,lacrima nu-mi curge din ochi cand te vad pe tine,inima mea nu inceteaza sa bata,bate doar pentru tine...iar sentimentele puternice pe care le pastrez cu grija in inima mea nu vor disparea niciodata.
Azi te-astept langa mine mai mult ca oricand,vreau sa-mi stai in fata mea,vreau sa-auzi inima mea cum bate...
Copil in suflet am fost si-am ramas cu emotie in al meu glas atunci cand pe tine te-aud...iar clipele cand tu nu esti pe tine te caut...umbra se-asterne pe-a mea frunte iar boabe de roua cad intr-una ca'ntr-o ploaie de vara ce lacrimi ascund.Cu fiecare zi ce vine clipele vreau sa le grabesc pentru a fi langa  tine,fara tine pasul meu curge lent...ascunzandu-ma printre nori pana si ticaitul inimii mele in piept se-ndeseste de dor...Uneori mi-e atat de dor incat imi pare ca s-ar scurge pana si ultima clipa ,dar forta inca exista pentru ceea ce urmeaza si lacrima sub zambet o ascunde!

Sub ploaia de lacrimi ( 01.04.2013) intre vis si realitate

Uneori e greu sa intelegi imaginile ce ti se astern in fata ochilor atunci cand genele tale cad obosite si rapuse de oboseala si stres acumulate dupa o zi grea...Sunt de multe ori confuza si stau si gandesc la imaginile din spatele ochilor,care uneori sunt percepute ca niste simple mesaje...mesaje din lumea imaginatiei,al subconstientului adormit.
Poate ca relatand prin cuvinte nu reusesti sa creezi o imagine de ansamblu, in ciuda tuturor imaginile din spatele retinei undeva in suflet,in minte sunt vii,ele vorbesc dar poate nu sunt capabila sa descifrez aceste mesaje...sau pur si simplu doar simple idei si-atat.
De la un timp stresul incepe sa atinga cote alarmante,iar organismul meu simte tensiunea. Cu greu genele se mai lipesc iar gandurile nu inceteaza a-mi da macar cateva ore de liniste. Furata si dusa de mrejele visului , din patul meu am ajuns departe,in doar cateva ore. Greu de explicat inca nici eu nu inteleg aceste fenomene numite simplu "vise". Desi nu inteleg incerc sa-mi caut explicatii,ce-i drept nu sunt om cu experienta,dar psihologia mea imi dicteaza anumite instincte,ce singura le culeg de pe urma acestor vise.
In mijlocul podului,priveam apa ce se scurgea la vale pe sub acel pod,si vantul imi ciufulea parul in toate partile. Eram singura,priveam in zare si gandurile nici in vis nu-mi dau pace.Stand rezemata cu coatele pe gardul de fier priveam muntii din departare...Din albul lor,zapada alba...a izbucnit lava ca din vulcan, rosie ce parea ca in calea ei totul se topea. Din mijlocul podului priveam cu ochi disperati,vedeam cum lava acoperea totul apropiindu-se amenintator..(.atunci am realizat ca desi afirmasem ca nu-mi parea rau de acest oras cand voi pleca),sentimentul a fost total invers. Oameni disperati,fugeau in toate partile si totul era pe punctul critic de a se sfarsi sub clocote...cand lava s-a oprit in fata mea,inaintea picioarelor mele fara sa ma atinga am strigat "Doamne sa se opreasca!" si-atunci lava a inceput sa se retraga si totul a fost salvat!