Razmata de-un perete ce pare-a fi de gheata,mi-e greu sa clipesc,pleoapele-mi sunt prea grele,iar lacrimile-mi sunt boabe de strugure desprinse de pe-un ciorchine din a mea vie,ce se rostogolesc...se tot rostogolesc.
Ma simt un evadat din ghiarele noptii si-n mii de fluturi ma rasfrang pe-al Tau cer intesat cu stele,zburand nevazuti in neagra noapte,ratacind acum printre ele...s-ajung poate in ale Tale zari nesfarsite,intr-un rasarit far' de sfarsit sa ma trezesc,apus de soare ce se scurge spre eternitati,parand ca se lasa sorbit de-o mare albastra de cerneala,scursa dintr-un stilou chinuit de-o mana rece,ce-n lumina lampii umbre reci se-astern pe-a mea foaie alba.
O lupta efemera,blocata intr-un cerc perfect este jocul cu pete de culoare.
