Degetele-mi albe,tremurande de clapele pianului usor se-ating...O neliniste in suflet se-ntrepatrunde.
Ganduri...in soimi se prefac si-a mea privire goala dupa ei goneste.
Rochia-mi alba din vual de matase in adierea vantului flutura usor...si-n negura noptii-as vrea sa zbor.
Si m-analt si-as vrea de la pamant sa ma ridic,dar aripile de plumb,grele,umerii-mi apasa si de pe pamant cu putere ma izbesc. Si-as vrea sa-mi dai mana Ta,de jos sa ma pot ridica,dar ochii Tai imi privesc chipul brazdat de pacat. Si-as vrea ca macar o secunda,aripile-mi sa desfac si spre cer sa ma-nalt.
Si-acest loc efemer mi-e strain si de el eu n-am habar..iar fruntea mi se-ncreteste sub ploaia de ganduri ce n-as vrea sa cada-n zadar...Si picurii grei fruntea-mi saruta,pe gene cazand alene ce vor doar lacrimile amare sa le-alunge. Lucrarea Ta la intunericul noptii disparea brusc in intunericul gol si pustiul se-ntindea...Cand domnea bezna ce-nghitea tot ce n-ar fi existat astazi fara bunatatea Ta...nu exista nici iarba pe care azi talpile-mi goale o calca si-o apleaca la pamant,nici padurea care freamata si ea odata cu sufletul meu,nici pasarile ce-mi canta alungandu-mi teama,nici pamantul de care azi capul mi-l razam plecat in fata Ta,nici cerul ce straja-mi tine deasupra mea,nici eu...
Iubirea era prea mare si dornic sa de-a o sansa omului a creat o lume minunata,dar care noi nu stim ca nu se face de la sine. Armonia si dulcele grai al tuturor ce azi ne inconjoara este dovada graitoare si marturia Lui.Pamantul era pustiu si gol...iar in urma intunericului ce punea stapanire pe pamant,apele incepeau sa prinda viata. S-a facut lumina si despartita a fost de intuneric,si-a fost seara si dimineata,zilele numarandu-se astazi si trecand pe rand una cate una. Si uscat pentru picioare ne-a dat noua .
Pamantul rodeste. Dupa specia lor plantele dau roade,dar omul la schimb,samanta pacatului sadeste.
Cu capul rezemat in palma mea,in linistea noptii inima-mi ascult cum pieptul sta sa-l sparga!
