Primavara timpurie

 Sufletul meu adormit s-a trezit la viata...Inca amortit de timp,respir aerul curat cu miros de flori din zarzarul de langa o margine de drum...Gandul meu zboara,printre crengi poposind.De tine dor mi-era dulcea mea primavara! Sufletul meu tanjea dupa mirosul florilor tale...sa tin in mana mea plapanda gingasi ghiocei. S-aduci la viata crengi uscate,mugurii sa-i infloresti,iarba s-o inverzesti si pe mine sa ma inveselesti. Si-o cununa pe-a mea frunte sa-mi asterni si-n bataia vantului cate-o petala din ea sa cada usor in urma mea,poteca de flori asternand.
Si-n urma soarelui ce-apune,norii plang si ei cu lacrimi de margaritare...Si-adorm ascultand ropotul picaturilor cristaline ce cu putere de asfalt intruna se tot izbesc...

Ramas bun

Printre gene,lumina lunii imi patrunde
Somnu-i departe si nici n-are sa mai vie.
Pe obraji lacrimi curg,boabe de margaritare
Cad rand pe rand.

Omu-i vesnic calator
Pe pamant ratacitor.
La izvoare se opreste
Viata de si-o povesteste.

Si-ntr-o goana e tot timpul
De cand se naste pana moare
E grabit.N-are timp nici macar de-o rasuflare.
Pe sub ramuri la racoare
Ar mai sta in nepasare.

Si-ar mai vrea macar odata
Sa uite de-a sa soarta
Si sa uite-acum de lume
S-asculta apa cum curge
Fosnetul frunzelor crude
De pe-a sa frunte dorul sa-i alunge.

Suflete calator,sa nu uiti cand iti va fi dor
De-a ta calatorie
Intr-o lume-asa pustie
Oameni pleaca rand,pe rand
Intr-un timp atat de scurt
Si plecarea-i timpurie
Ii va fi pe vesnicie.