Un glas iubit a cazut azi in adancul infinit...S-a stins si a pierit odata pentru totdeauna.Timpul l-a rapit si l-a dus undeva in infinit. As vrea sa cred ca totul este un vis,un vis urat ce apune odata cu zorii...dar m-am trezit si tot nu l-am mai auzit.Inchid ochii si il aud,dar de vazut,nu-l mai vad. L-am pierdut!
Mi-au ramas doar amintiri...S-au scurs ani in care nu l-am mai zarit...doar in minte gandul mi-a ramas viu.
Te plimbai pe tarmul marii,linistit ,dar te indepartai usor de lume cu fiecare pas. Ce umbre te strigau din albastrele departari? Unde te grabeai atat de mult sa pleci? Oare,de ce nu vrei sa uiti si sa te intorci inapoi sa fim din nou doar noi doi?
Fiorul primei mangaieri inca il simt pe gatul meu...degetele tale reci inca sunt vii in amintirea mea.
Te chem si-n vise,te strig si-n gand...e oare atat de tarziu sa revii?de ce nu te intorci din drum?
Ai plecat razand...si pentru toate astea vreau sa te uit!Oare de ce este atat de greu sa te uit? Mi-ai zguduit templul iubirii pana la ultima caramida distrugandu-mi intreaga casa a sufletului.
Nu ti-am cerut sa-ti aduci aminte de mine,dar intr-o zi involuntar te vei lovi de mine pe strada si te voi privi ca pe-un strain,un strain trist si gol in suflet,incomplet fara iubirea mea. Dar tu ai ales sa pleci si eu nu te-am oprit. Pleaca!
Dar sa nu vii la mine sa ceri amintiri pierdute printre vechile ruini! Ti-ai pierdut pasii prin lume,nestiind unde vrei sa mergi...te-ai pierdut prin lume,singur,trist si fara un strop de iubire. Oare esti atat de convins ca a meritat? In suflet esti pustiu!
Si de cand tu ai plecat,iubesc o toamna aurie si pustie. In suflet linistea o strang ca pe o comoara in maini o duc cu mine. Si dorul de tine in inima iar mi se-aprinde.
Te privesc pentru ultima data in zarea albastra,la distanta de atatea mile...sa-ndraznesc sa-ntreb de noi?Nu pot! Mi-ai lasat in suflet furtuni si valuri si glasul tau iubit de stropii ploii. De ce ai plecat si ai uitat de noi?
