De la inceput toti oamenii au fost creati de Dumnezeu la fel,fara deosebire la trup,constituind doar un scut in spatele caruia se ascunde un suflet nevazut de noi si stiut doar de El,fiind diferit unul de celalt prin ratiune,gandire,fapte si dorinte. Dar,sa nu uitam insa ca cele mai importante lucruri sunt faptul ca toti traim in aceeasi vreme si noi toti nu suntem decat fiii lui Dumnezeu.
Dumnezeu este iubitorul de oameni,El dorind sa fie primit de toata faptura,insa putini sunt cei care L-au primit si cred in numele Lui. Fericiti vor fi insa cei care au primit puterea si credinta deoarece fiii lui Dumnezeu se vor chema, cei ce cu adevarat au primit suflarea, viata, de la insasi Domnul Dumnezeu.
La trup toti suntem doar simple creaturi ce purtam denumirea de fapturi pamantesti,dar dupa duhul nostru ascuns in spatele trupului suntem fapturi pamantesti.
Nu suntem altceva decat niste fiinte vremelnice intr-o calatorie pamanteasca,a carei durata nu o putem noi sti...avand doar indatoriri,pe o lista ce pare a nu avea un sfarsit.Cand va sosi timpul,numai de El stiut,lista noastra ar trebui sa fie gata,iar toate lucrurile puse la locul lor.
De ce atunci cand pleci intr-o calatorie,ai grija sa-ti faci bagajul,cu mare grija sa nu-ti lipseasca nimic,dar din graba se intampla sa uiti cel mai important lucru,iar cand vei observa lipsa lui constati ca exact de acel lucru ai nevoie? Te vei intoarce dupa el? Poate ca acum te poti abate din drum...nimeni nu-ti cere socoteala...Dar,va veni acea zi ,cand plecarea va fi pentru totdeauna,iar posibilitatea de a ne reintoarce nu va mai fi posibila,izbindu-te de un zid cladit in urma ta...iar cand valiza ta va fi deschisa,oare tu vei gasi tot in ea? De ce lasam bagajul pe ultima suta,cand il putem aranja cate putin in fiecare zi,punand cate ceva la locul lui?
Oare noi stim adevaratul motiv pentru care suntem nevoiti sa calatorim cu ale noastre picioare pe acest pamant?Oare constientizam ca locuinta noastra aici pe pamant este doar una pasagera? Locul nostru oricat am vrea nu este aici,noi trebuie sa ne intoarcem de unde am venit,dar oare, ne vom mai putea intoarce? Fericit va fi acela care va gasi cararea pe care a venit si va ajunge din nou...Acasa.Calatoria asta nu-i altceva decat un ocol al pamantului,o posibilitate de a invata si de a vedea adevarul si sa nu ne lasam orbiti de intunericul crunt...este poate singura noastra sansa de a ne dezlega pe noi insine de lanturile pacatelor noastre....cu cat ele se inmultesc,cu atat ele sunt mai grele,iar zalele vor creste la numar si lacate se vor atarna de ele...iar altii nu vor mai reusi sa ne intoarca deloc.
Multi suntem orbiti de inconjurari,rapusi de cursele unui maraton...alergam prin viata,prin incercari ,nisipul frigandu-ti talpile desculte,iar in calea ta nu va intarzia sa apara acea vraja patimasa care-ti va intinde asa numita "salvarea ta"...iar tu,obosit si rapus mintea nu-ti va dicta nimic altceva decat "e bine,este scaparea ta,accepta..." iar noi acceptam vraja patimasa,cu pofte pierzatoare si-ti mai adauga inca o zala,pe ea prinzandu-se inca un lacat. Aceasta poarta simplu numele de "vraja pacatului". Cu vremea mintea slabindu-se si avand un efect puternic asupra mintii noastre vom ajunge unii dintre noi sa vedem exact contrariul,si nu vom mai discerne binele de rau,raul de bine,la fel vazand intunericul lumina iar lumina intuneric.
"Vremea li se gata,lumina mintii li se stinge...si asa ne prinde noaptea."
Noaptea nu este decat intunericul,iar intunericul este insasi moartea,iar lumina mintii ni se stinge datorita pacatelor noastre...iar noi vom ramane rataciti si departe de Casa.
De unde plecam,...si unde ajungem?
