Randuri rupte din suflet

marți, 4 septembrie 2018

Floare de gutui

M-am indragostit de tine,floarea mea de gutui...toamna la fereastra mea va bate iar. Si asteptam ca tu sa vii...sa-mi asterni din nou covor fosnitor din frunzele tale aurii. Adu-mi in suflet culorile si minte-ma ca este primavara tarzie din mintea mea,floarea mea de gutui!parfumul tau se stinge si-n palme cuprind uitarea ramanand cu amintiri...ma pierd si eu odata cu frunzele ce mor si zbor in vant...marea parca m-ar chema cu dor...si hoinaresc in ploaie,cu picuri de lacrimi reci m-alint,si-ncerc sa sterg urma tristetii de pe chipul meu...
Si-n gramada de frunze ce in vant plutesc,eu astept sa te zaresc,dar am pierdut lupta cu toamna si este tarziu sa-ti mai vorbesc...te-astept sa vii din nou la primavara,floare de gutui...

Prietenie...

Daca mi-ar fi spus cineva ca viata este ca un labirint,cu iesiri si usi inchise,nu l-as fi crezut...la fel se intampla si cu oamenii,unii te iubesc prea mult,altii te tradeaza si asteapta sa te injunghie la fiecare pas,aruncandu-ti bucati de cioburi sparte sub talpi...
De ce alegem varianta cea mai simpla,sa facem rau,in loc sa facem bine?
Am alergat la tine si m-ai primit..inchizandu-mi usa sufletului tau...am inteles atunci ca nu mai era loc pentru mine...ai plecat fara sa ma astepti...fara un raspuns in urma ta...
Ai plecat atat de usor,incat nu am avut timp sa realizez,ca am ramas undeva in urma ta...ploaia cadea cu atata amar iar in mintea mea rasunau cuvintele tale...un adio stins printre lacrimile din adancul tau..un adio mut,fara cuvinte...curajul tau de a le spune a pierit odata cu decizia ta gresita de a te urca in alt tren...oare destinatia ti-o stii?
Am invatat ca in viata prietenii iti sunt alaturi doar cand zambesti,cand totul este perfect...iar daca din ochii tai,lacrimile se rostolesc,atunci isi vor lua lucrurile si se vod urca in primul tren,disparand fara urma...povara este prea grea..
Prietenie...azi ai gust amar!

miercuri, 8 august 2018

Vis de cristal

S-au scurs pana acum cateva zeci de clipe pe care noi le-am trait impreuna si printre clipele ce se scurg intr-o clepsidra,dragostea noastra adie...Luna vegheaza peste noisi stelele de azur sclipesc fara incetare la geamul nostru din odaie...si zorii ne gasesc din nou imbratisati,cand glasul tau dulce si cald ar vrea sa ma trezeasca,te lasi din nou cuprins de mirosul imbietor al cafelei de dimineata...Ma pierd usor prin ochii tai somnorosi ai diminetii si prin ochii tai se cobor ingerii din visuri...Si-ai tresarit asa usor cand mana mea iti mangaia linistitor parul...
Si-n visul tau se asternuse o liniste asurzitoare...prin culori de curcubeu se asterne usor apusul...Din valuri albe de matase,soarele usor se-agata de bolta cristalina ce cu multa dragoste picteaza iubirea noastra.
Destinul meu esti tu iar timpul e de partea noastra. In tarmurile ca cerneala fosnesc valurile marii si-n briza ei petalele rosii ale florii usor pe mal se rostogolesc. Totul este atat de dulce ca nu vreau sa te trezesc...Si-n.visul meu te-am luat cu mine,o viata sa traim ca in povesti...nici n-am indraznit sa te trezesc ,mi-e de ajuns sa te iubesc. Te-am privit,tacut,invelind trecutul cu petalele de trandafir...Povestea noastra eu o.scriu cum.o faceam candva de mult,pe frunzele teilor batrani,ca versurile sa ramana,vantul sa le duca pana sus in varf de munte ele-n doina sa ramana...

sâmbătă, 4 august 2018

Iubire cazuta in adanc

Un glas iubit a cazut azi in adancul infinit... S-a stins si a pierit odata pentru totdeauna...Timpul l-a rapit si l-a dus undeva in negrul infinit. As vrea sa cred ca totul este un vis,un vis urat  ce apune odata cu zorii...dar m-am trezit...si tot nu l-am mai auzit... Inchid ochii si il aud soptind,dar de vazut,nu-l mai vad. L-am pierdut.  Mi-au ramas doar amintiri...S-au scurs ani,in care nu l-am mai zarit...doar in minte gandul mi-a ramas viu. Te plimbai pe tarmul marii,linistit dar te indepartai de lume cu fiecare pas. Ce umbre te strigau din albastrele departari?unde te grabeai atat de mult sa pleci?ai zguduit templul iubirii pana la ultima caramida cu plecarea ta,ai distrus casa sufletului cu lipsa ta...nu ti-a cerut nimeni sa pleci,dar intr-o zi te vei lovi de noi plimbandu-te pe strazi pustii,trist si gol fara iubirea noastra...dar am inteles ca ei te-au chemat sus...aveau nevoie de tine mai mult decat aveam noi toti la un loc...ti-ai pierdut pasii prin lume,nestiind nici tu unde vrei sa mergi...iubesti de acum o toamna pustie,fara tine in pragul casei,inima mea cuprinsa de dor ramane...si ochii mei privind in zare asteptand ca tu sa vii mereu te vor astepta la rascruce de drum...si-mi doresc sa pot sa-ti spun doar ramas bun...

duminică, 10 iunie 2018

El si ea

Se crapa de ziua...ziua se ingana cu noaptea si soarele se trezea...dintre nori primele raze bateau prin perdeaua trasa.
El s-a trezit inaintea ceasului,ca de obicei o privea pe ea in tacere. O liniste surda coplesea camera care se scalda in intuneric,cateva raze intrau prin perdeaua trasa.
O privea in tacere,nemiscat,parca ii era teama sa respire,nu indraznea sa o trezeasca...
O privea...era atat de frumoasa,era atat de speciala pentru el...era singura persoana care ii soptea la ureche cat de mult il iubeste,cum nicio zi nu putea sa treaca fara el,ii era dor de el daca timpul se scurgea fara ei,luna nu aparea pe cer fara sa-i gaseasca imbratisati...soarele ii gasea imbratisati diminetile tarziu.
Intoarce capul in stanga lui privind ceasul de pr noptiera care spulbera linistea cu ticaitul,parca i-ar fi soptit sa se opreasca putin,sa opreasca timpul pentru a o privii in liniste.
Era atat de frumoasa cand dormea pr bratul lui...nu si-ar fi dezlipit ochii de pe chipul ei de inger...
Genele-i mari intoarse ii acopereau ochii negrii ca mura,de un negru patrunzator,imposibil de confundat,o frunte lata acoperita de cateva fire dde par ravasit ii cadeau plictisite si ele de un negru castaniu,buzele de un rosu aprins,usor intre-deschise cereau a fi sarutate...
Era ea! Era cel mai fericit om ca o putea tine cu capul pe mana lui,ca o putea privi dormind,ii simtea fiecare respiratie,fiecare bataie a inimii
Nimic nu i-ar umple golul daca ar pierde-o,nici nu putea sa se gandeasca...si-o imagina pe ea peste ani...cu toate ca timpul ar pune accent pe chipul ei sufletul nu se schimba niciodata...nimeni nu putea sa o inlocuiasca,oricat de mult ar fi cautat in toata lumea..o iubea!

luni, 28 mai 2018

Lacrima amara

Un glas iubit a cazut azi in adancul infinit...S-a stins si a pierit odata pentru totdeauna.Timpul l-a rapit si l-a dus undeva in infinit. As vrea sa cred ca totul este un vis,un vis urat ce apune odata cu zorii...dar m-am trezit si tot nu l-am mai auzit.Inchid ochii si il aud,dar de vazut,nu-l mai vad. L-am pierdut!
Mi-au ramas doar amintiri...S-au scurs ani in care nu l-am mai zarit...doar in minte gandul mi-a ramas viu.
Te plimbai pe tarmul marii,linistit ,dar te indepartai usor de lume cu fiecare pas. Ce umbre te strigau din albastrele departari? Unde te grabeai atat de mult sa pleci? Oare,de ce nu vrei sa uiti si sa te intorci inapoi sa fim din nou doar noi doi?
Fiorul primei mangaieri inca il simt pe gatul meu...degetele tale reci inca sunt vii in amintirea mea.
Te chem si-n vise,te strig si-n gand...e oare atat de tarziu sa revii?de ce nu te intorci din drum?
Ai plecat razand...si pentru toate astea vreau sa te uit!Oare de ce este atat de greu sa te uit? Mi-ai zguduit templul iubirii pana la ultima caramida distrugandu-mi intreaga casa a sufletului.
Nu ti-am cerut sa-ti aduci aminte de mine,dar intr-o zi involuntar te vei lovi de mine pe strada si te voi privi ca pe-un strain,un strain trist si gol in suflet,incomplet fara iubirea mea. Dar tu ai ales sa pleci si eu nu te-am oprit. Pleaca!
Dar sa nu vii la mine sa ceri amintiri pierdute printre vechile ruini! Ti-ai pierdut pasii prin lume,nestiind unde vrei sa mergi...te-ai pierdut prin lume,singur,trist si fara un strop de iubire. Oare esti atat de convins ca a meritat? In suflet esti pustiu!
Si de cand tu ai plecat,iubesc o toamna aurie si pustie. In suflet linistea o strang ca pe o comoara in maini o duc cu mine. Si dorul de tine in inima iar mi se-aprinde.
Te privesc pentru ultima data in zarea albastra,la distanta de atatea mile...sa-ndraznesc sa-ntreb de noi?Nu pot! Mi-ai lasat in suflet furtuni si valuri si glasul tau iubit de stropii ploii. De ce ai plecat si ai uitat de noi?

sâmbătă, 21 aprilie 2018

Ai plecat

M-am intors candva in timp,la casa cea cu prispa inalta si speram sa te revad,macar in imaginile amintirii...Si-ntr-un colt de geam spart,un paianjen face-o panza...de atata amar de vreme,am sperat ca ai sa revii...
Si m-am asezat la umbra,pe scarile ce scartaiau a jale...si sufletul si ochii mi-s acum iar plini de lacrimi...
Si-n ochii sufletului meu,imi amintesc ca d imi spuneai,cat de mult tu iti doreai,o iubire din povesti.
Timpul insa nu ne iarta si tu te-ai grabit sa pleci...n-ai vrut insa niciodata ,tu cu tine sa ma iei...
Dar cu o urma de speranta,eu tot sper sa te
revad,sa te intorci din nou la mine si in brate eu sa-ti sar...Imi lipsesti atat de mult si un gol mi-ai lasat,sa il umplu fara tine ma tot chinui de cand tu ai plecat...tu esti tot ce mi-a ramas...

luni, 16 aprilie 2018

Primavara

Cad pe rand petale albe de cristal din zarzarii napaditi de floare...si crengile atarna de atata greutate ce apasa...si-si pleaca fruntea sarutand pamantul intr-o prea cinstita plecaciune...si petale rosii ca de sange din lalelele de pe poteca,le culeg si strang in mana..primavara timpurie este afara dar si-n suflet...

sâmbătă, 13 ianuarie 2018

Marea si timpul

Şi-n iarnă aş veni alergând,mare albastră! Sa-ti vad malul inghetat si flori de gheata sa-mi asterni in par. Daca as plange,lacrima mi-ai ingheta cu respiratia ta rece...si-n cristal ea se formeaza. Privind in largul tau,ochii tii vad precum doua stele. Am umblat in atatea lumi sa te gasesc...Galaxia si spatiul intreg,universul si tot ce ma inconjoara m-au lasat atat de mult  timp un hoinar ratacind...Te tin in brate strans,draga timp si parca sa respir ma tem. In miezul tau s-ajung,pe loc te-as opri,definitiv,draga timp,sa nu fie un ultim ceas ramas,sa cad prin amintiri.