Randuri rupte din suflet

luni, 30 decembrie 2013

Urmati calea!

Omul are de facut un drum,o calatorie lunga.La tot pasul il paste tot felul de pericole si incercari de care nu stie sa se fereasca. E fragil si neajutorat si are nevoie de ajutor,o mana intinsa,un umar sa se sprijine.Un suflet bun i-a iesit in cale si i-a pus in mana o carte.In aceasta carte se afla raspunsul "cum sa ajungi la sfarsitul calatoriei". Dar ce folos pentru omul nostru,era intuneric si nu o putea citi,ochii lui nu puteau zarii randurile scrise si-i pareau de neinteles,asa ca inchide cartea si pleaca mai departe. O alta mana insa ii intinde o lumanare,pentru a putea citi randurile ingrosate la lumina flacarii. Se aseaza jos deschide cartea si incearca  sa citeasca,insa un vant subtire ii stinge lumanarea.
 Un Om de pe cruce ii spune : "Vin-o la Mine,caci eu stiu Drumul,urmeaza-Mi calea si vei gasi ceea ce cauti."
El este cel care a mai facut odata aceasta cale,El a deschis-o! Urmati-L!

marți, 17 decembrie 2013

Prietenie adevarata!

Intr-un orasel din Germania se poate vedea si azi un om care merge in fiecare duminica la cimitir,unde aprinde o lumanare si se roaga la un mormant.Cel pentru care se roaga a fost un prieten al lui,care,in timpul razboiului,s-a dus pe front in locul lui si a murit in locul lui.Aceasta inlocuire,mortul o facuse din consideratie ca prietenul sau avea familie grea,iar el n-avea.Omul din Germania traieste prin jerfa si moartea prietenului sau. El este cu adevarat "mort" care traieste.Traieste prin moartea prietenului sau.Asa traim si noi prin Jertfa si moartea Mantuitorului.

Asta ne invata un singur lucru: sa apreciati oamenii de langa voi si sa cautati prietenia adevarata,caci ea exista!si exista doar daca noi ne dorim cu adevarat ca ea sa existe!Nu renuntati la prietenii de langa voi doar pentru faptul ca au calcat stramb odata.Azi am invatat ca timpul este prea scurt pentru a ne indeparta unii de ceilalti. Viata nu are rabdare cu noi,iar timpul nu va sta in loc pentru nimeni! Invata sa apreciezi persoanele de langa tine inainte ca ei sa nu mai existe....

joi, 5 decembrie 2013

Noapte nostalgica

Si gandul meu zboara in plina noapte la tine.Nu ma pot abtine sa nu ascult melodia noastra. Si versurile melodiei in minte imi rasuna si dorul ma imbratiseaza,fiorii lui simtindu-i...
Sunt lucruri in viata de neinteles,de unde vrei sa evadezi si doar imaginatia iti poate creea o portita de evadare.Astazi sunt nostalgica si amintiri se deruleaza in fata ochilor mei ca pe-un diafilm...
Cand mi-e dor de tine iti scriu! Cand mi-e dor de vocea ta,o caut sa o ascult.Cand mi-e dor de ochii tai ii caut sa-i privesc.Cand mi-e dor de tine,te caut sa te imbratisez. Caut refugiul in sufletul tau.
Si-o vioara trista gandurile-mi adoarme cu capul rezemat de perna,gandul meu la tine-n vis vrea s-ajunga!

Intre viata si moarte

Si fiori pe sira spinarii simtea...dar nu stia sa desluseasca atatea sentimente ce sufletul i le dicta. Ochii ei albastrii ca sticla de lacrimi se umplura si-n urma lacrimilor rauri negre de rimel se prelingeau pe obrajii albi ca spuma. Si-n fata vualului ce-i acoperea privirea,statea zidul ce-o despartea de libertate.Se afla intre viata si moarte. Libertatea sentimentelor ei.
Gura ii tremura,cuvintele-i din gura ei nu se rosteau,iar tremurul buzelor ei rosii lacrimile-i antrenau. Si-n lumina soarelui ce rasarea,printre lacrimi ochii ei sclipeau.
Perlele-i negre din jurul gatului ei straluceau intr-o lumina difuza...Era totul prea trist,tacerea surda punea stapanire pe sufletul ei...
Intr-un colt,razemata cu capul pe marginea patului vroia sa simta ca-i cosmar. Trantita la pamant,in rochia ei lunga ce-i acoperea picioarele-i albe,ea inca-l astepta...Nu vroia sa accepte ca jumatatea sufletului ei nu va mai veni...
Realitatea ii omorase visele,ii distrusese sperantele,moartea ii injunghiase iubirea...
Si-naintea razelor de soare sa rasara,el la ea s-a coborat cu-aripi de inger...O vedea,dar nu o putea strange la piept,ii soptea dar ea nu-l auzea,ii saruta buzele rosii ca focul dar ea nu-l simtea...Tot ce simtea ea era prezenta spiritului lui care-i alina durerea din sufletul ei ce ardea stergandu-i zambetul pierdut.
L-a implorat sa nu o paraseasca,ii jurase iubire vesnica,nimic nu le putea destrama visele,nimic nu ii putea separa vreodata...pana intr-o zi,cand ceasul pentru el s-a oprit in loc,iar duhul mortii trupul lui lasandu-l culcat la pamant...
Ea a jurat sa nu-l uite niciodata,gandul ei era la el clipa de clipa,nimic nu o facea sa-si ia gandul de la el. Iar el in urma ei era la fiecare pas.Cu lacrimi pe obraz,el ii zambea.
Iubirea lor nu murise si nu va muri chiar daca mana lui era invizibila peste mana ei, ea il simtea...

miercuri, 6 noiembrie 2013

Judecata!

Degetele-mi albe,tremurande de clapele pianului usor se-ating...O neliniste in suflet se-ntrepatrunde.
Ganduri...in soimi se prefac si-a mea privire goala dupa ei goneste.
Rochia-mi alba din vual de matase in adierea vantului flutura usor...si-n negura noptii-as vrea sa zbor.
Si m-analt si-as vrea de la pamant sa ma ridic,dar aripile de plumb,grele,umerii-mi apasa si de pe pamant cu putere ma izbesc. Si-as vrea sa-mi dai mana Ta,de jos sa ma pot ridica,dar ochii Tai imi privesc chipul brazdat de pacat. Si-as vrea ca macar o secunda,aripile-mi sa desfac si spre cer sa ma-nalt.
Si-acest loc efemer mi-e strain si de el eu n-am habar..iar fruntea mi se-ncreteste sub ploaia de ganduri ce n-as vrea sa cada-n zadar...Si picurii grei fruntea-mi saruta,pe gene cazand alene ce vor doar lacrimile amare sa le-alunge. Lucrarea Ta la intunericul noptii disparea brusc in intunericul gol si pustiul se-ntindea...Cand domnea bezna ce-nghitea tot ce n-ar fi existat astazi fara bunatatea Ta...nu exista nici iarba pe care azi talpile-mi goale o calca si-o apleaca la pamant,nici padurea care freamata si ea odata cu sufletul meu,nici pasarile ce-mi canta alungandu-mi teama,nici pamantul de care azi capul mi-l razam plecat in fata Ta,nici cerul ce straja-mi tine deasupra mea,nici eu...
Iubirea era prea mare si dornic sa de-a o sansa omului a creat o lume minunata,dar care noi nu stim ca nu se face de la sine. Armonia si dulcele grai al tuturor ce azi ne inconjoara este dovada graitoare si marturia Lui.Pamantul era pustiu si gol...iar in urma intunericului ce punea stapanire pe pamant,apele incepeau sa prinda viata. S-a facut lumina si despartita a fost de intuneric,si-a fost seara si dimineata,zilele numarandu-se astazi si trecand pe rand una cate una. Si uscat pentru picioare ne-a dat noua .
 

Pamantul rodeste. Dupa specia lor plantele dau roade,dar omul la schimb,samanta pacatului sadeste.
Cu capul rezemat in palma mea,in linistea noptii inima-mi ascult cum pieptul sta sa-l sparga!

duminică, 6 octombrie 2013

Pustiu fara tine

Azi nicio raza de soare,doar nori si ploaie...picuri mari se izbesc de tabla geamului somnul perturbandu-l.M-am trezit intr-o alta dimineata ,cu acelasi chip singuratic parca intr-o camera animata de culori.Mi-e dor sa ma trezesc zambind,mi-e dor sa-ti vad chipul ...mi-e dor de cuvintele ce ma trezeau candva....
Alerg sa gasesc perfectiunea...alerg si-alerg tot in zadar...Am obosit sa caut,dar niciun rezultat.Ochii mei imi striga disperarea si cu fiecare zi pierduta,speranta mea se stinge si sufletul innoata-n lacrimi...

duminică, 22 septembrie 2013

Nu le vei auzi,dar intr-o zi le vei citi

Si-as vrea sa ma pot trezi dimineata si sa stiu ca totul a fost un cosmar...dar fiorii reci ce ca pe niste ghiare le  simt in spatele meu nu-mi dau pace si din somn sa ma trezesc...Ochii mei disperati pe tine te cauta,iar tu nici nu-i poti vedea,ochii tai pe tine te cauta,iar tu nici nu-i poti vedea,ochii tai sunt acoperiti de mana ei...Te strig si tu nici nu intorci capul,vocea ei este mult mai puternica si mintea-ti intuneca.
Si-as vrea ca lumina ochilor mei privirea sa ti-o spele,sa vezi ce n-ai vazut...s-au scurs anii ca-ntr-o clepsidra si i-ai pierdut,nisipul spulberandu-se in vant...si-ai vrea sa-l poti aduna,inapoi sa-l ai macar pentru inca o zi,dar...ai realizat ca totul e in zadar.
Zilele-au zburat ca foile din calendarul din perete si batranetea si-a pus amprenta pe chipul tau crestat de timp...ma uit,dar nu te recunosc...oare tu ma cunosti? lacrimile m-au innecat si-un ocean din ochii mei s-a format,de dorul si din lipsa ta.
Amintiri cazute in adanc au ramas putine clipele pe care tu mi le-ai acordat,au fost putine dar..le-am uitat. Ma doare...un suflet pierdut pe-o corabie in larg,clipele se scurg si mana ti-o intinzi ,franghia s-o apuci,sa ma readuci la mal...totul e pierdut pe fundul oceanului. O viata zace,amintiri spulberate din rautate si-n urma mea nu raman decat niste strigate disperate.Unde esti oare? 
 

marți, 17 septembrie 2013

suflet desertic

Mi-aud adeseori sufletul spunand ca timpul ma va pierde undeva in trecut si ma va lasa...intr-un mare pustiu desertic. Mi-e frica uneori sa mai gandesc! Cu fiecare zi mi-e teama sa ma privesc in oglinda,un sfert din viata o pierdem fara sens...

miercuri, 11 septembrie 2013

Regasire pentru-o viata!

Am pornit la drum pe-o carare laturalnica,inconjurata de copaci,umbre si fiori reci...Amurg linistit se-ntrezarea la orizont ,doar freamatul frunzelor imi calauzea pasii pierduti pe-o carare serpuita ce se-ntindea spre zarea-ndepartata..
Simt cum eul meu din mine s-a desprins si in cautarea ta el pleaca.M-am desprins de trup lasandu-l in urma mea...nu-mi doresc ca visul meu sa se destrame,aripile sa-i fie frante-n zbor ...vocea ti-o aud ca pe-un ecou...
Uneori visele par reale,nu vreau doar o fantezie.In ochii tai vad realul,sufletul mi-l invie la o privire.Nu-mi lasa visele sa fie spulberate de-un vant de vara...nu vreau sa zbor pana la cer si apoi sa ma prabusesc din nou izbindu-ma la pamant,intr-o lume invadata de rautate precum valul tarmul...Nu vreau sa te pierd inca odata,n-am timp sa mai lupt pentru a te regasi...Inima ta am inchis-o ca pe-o pasare maiastra,vrand sa piara pana si ultimul strop de dezamagire dintr-o calatorie pur imaginara...

marți, 10 septembrie 2013

Moment etern...

Rasarit de soare,inceput plin de emotie,drumuri noi inca strabat la pas unde nimic nu-i ca vantul in ocean ce spulbera valuri...nimic nu se compara cu un zambet chinuit urmat de-o privire pierduta-n departari  pe-un cer cu nori...nimic nu se compara cu durerea sufletelor rapuse...
Soaptele sperantei rasar cu fiecare rasarit din infinitul ocean,unde pamantul se-mpreuna cu cerul dandu-si mana...
Am inchis ratiunea intr-o colivie,refuzand adevarul...sufocandu-o cu idei.In vant subtire de septembrie,pe nisipul ars de soare,concluzii clare in bataia aripilor de pasari se ivesc...si totul in minte se limpezeste,apa oceanului parand ca-ntr-un cristal..
Privirea mea zace iar in larg,pe-o corabie plutind in deriva,iar jocul cuvintelor rauri curgand in picaturi de cerneala transformand litere pe foaie scriind...si ma chinui sa-nod visele pe-un sirag de scoici adunate...
Ma chinui sa-nteleg gandurile ce-mi strapung  sufletul ,uneori parandumi-se doar cristale reci atarnate-n ferestri intr-o iarna tarzie...
Vanturi oarbe,far de mila,parul mi-l ravasesc,iar trestiile fosnesc...langa tine ma trezesc...Cu-n aparat in mana,momentul il fotografiezi,parul ca de castan luceste printre raze,si-n limbi de foc transformandu-l...Privirea dezlipind-o din larg,in marea ochilor tai m-arunc,in lumina puternica a blitului gasesc puterea sa zambesc..agatandu-ma de gatul tau,repet iar si iar...ca nu vreau sa pleci!...


joi, 29 august 2013

Cel din urma timp

by Apachennov

Timpul semne arunca-n drumul sau
Si peste tine el se-ndreapta,
Nemilos el te priveste
Cu-al sau condei trupu-ti picteaza
Te-a pictat o viata-ntreaga
Ce a fost si ce-a ramas
Si-n mintea lui nu da uitarii
Nimic din ce-a fost si ce-a ramas...

Toamna

Si frunza galbena,strivita
Dintr-un pom ea lin coboara
Sub talpa mea ea se rasfrange
Toamna-mi e in suflet,toamna-i afara...

Sunt toamna sufletului meu
Si eu prin toamna trec,
Cu toamna clipele-mi petrec
Si pe frunte-mi picura,frunzele ce-mbatranesc.

Si-n palme frunzele privesc
Si-n miez de toamna ma gandesc...
Toamna sunt si desfrunzesc
Copacii ii despodobesc...

Si-n sfarsitul toamnei
Sentimentele-n album se coplesesc
Timpul trece si privesc
In oglinda cum anii ma imbratranesc.

luni, 1 iulie 2013

Vis efemer

Ganduri si stari interioare,fragmente si tonuri de culoare imi danseaza valsul amintirilor cand ploaia furioasa de geam se izbeste,linistea noptii perturbandu-se de-al violentului ecou al unui maret tunet,ce parca in urma-ti zbiara...iar lumina orbitoare-a fulgerului imi taie rasuflarea cand cerul isi schimba infatisarea,facandu-se pentru o clipa din noapte zi.
Razmata de-un perete ce pare-a fi  de gheata,mi-e greu sa clipesc,pleoapele-mi sunt prea grele,iar lacrimile-mi sunt boabe de strugure desprinse de pe-un ciorchine din a mea vie,ce se rostogolesc...se tot rostogolesc.
Ma simt un evadat din ghiarele noptii si-n mii de fluturi ma rasfrang pe-al Tau cer intesat cu stele,zburand nevazuti in neagra noapte,ratacind acum printre ele...s-ajung poate in ale Tale zari nesfarsite,intr-un rasarit far' de sfarsit sa ma trezesc,apus de soare ce se scurge spre eternitati,parand ca se lasa sorbit de-o mare albastra de cerneala,scursa dintr-un stilou chinuit de-o mana rece,ce-n lumina lampii umbre reci se-astern pe-a mea foaie alba.
O lupta efemera,blocata intr-un cerc perfect este jocul cu pete de culoare.

miercuri, 19 iunie 2013

Carma gandirii

 De la inceput toti oamenii au fost creati de Dumnezeu la fel,fara deosebire la trup,constituind doar un scut in spatele caruia se ascunde un suflet nevazut de noi si stiut doar de El,fiind diferit unul de celalt prin ratiune,gandire,fapte si dorinte. Dar,sa nu uitam insa ca cele mai importante lucruri sunt faptul ca toti traim in aceeasi vreme si noi toti nu suntem decat fiii lui Dumnezeu.
 Dumnezeu este iubitorul de oameni,El dorind sa fie primit de toata faptura,insa putini sunt cei care L-au primit si cred in numele Lui. Fericiti vor fi insa cei care au primit puterea si credinta deoarece fiii lui Dumnezeu se vor chema, cei ce cu adevarat au primit suflarea, viata, de la insasi Domnul Dumnezeu.
 La trup toti suntem doar simple creaturi ce purtam  denumirea de fapturi pamantesti,dar  dupa duhul nostru ascuns in spatele trupului suntem fapturi pamantesti.
Nu suntem altceva decat niste fiinte vremelnice intr-o calatorie pamanteasca,a carei durata nu o putem noi sti...avand doar indatoriri,pe o lista ce pare a nu avea un sfarsit.Cand va sosi timpul,numai de El stiut,lista noastra ar trebui sa fie gata,iar toate lucrurile puse la locul lor.
De ce atunci cand pleci intr-o calatorie,ai grija sa-ti faci bagajul,cu mare grija sa nu-ti lipseasca nimic,dar din graba se intampla sa uiti cel mai important lucru,iar cand vei observa lipsa lui constati ca exact de acel lucru ai nevoie? Te vei intoarce dupa el? Poate ca acum te poti abate din drum...nimeni nu-ti cere socoteala...Dar,va veni acea zi ,cand plecarea va fi pentru totdeauna,iar posibilitatea de a ne reintoarce nu va mai fi posibila,izbindu-te de un zid cladit in urma ta...iar cand valiza ta va fi deschisa,oare tu vei gasi tot in ea? De ce lasam bagajul pe ultima suta,cand il putem aranja cate putin in fiecare zi,punand cate ceva la locul lui?
Oare noi stim adevaratul motiv pentru care suntem nevoiti sa calatorim cu ale noastre picioare pe acest pamant?Oare constientizam ca locuinta noastra aici pe pamant este doar una pasagera? Locul nostru oricat am vrea nu este aici,noi trebuie sa ne intoarcem de unde am venit,dar oare, ne vom mai putea intoarce? Fericit va fi acela care va gasi cararea pe care a venit si va ajunge din nou...Acasa.Calatoria asta nu-i altceva decat un ocol al pamantului,o posibilitate de a invata si de a vedea adevarul si sa nu ne lasam orbiti de intunericul crunt...este poate singura noastra sansa de a ne dezlega pe noi insine de lanturile pacatelor noastre....cu cat ele se inmultesc,cu atat ele sunt mai grele,iar zalele vor creste la numar si lacate se vor atarna de ele...iar altii nu vor mai reusi sa ne intoarca deloc.
Multi suntem orbiti de inconjurari,rapusi de cursele unui maraton...alergam prin viata,prin incercari ,nisipul frigandu-ti talpile desculte,iar in calea ta nu va intarzia sa apara acea vraja patimasa care-ti va intinde asa numita "salvarea ta"...iar tu,obosit si rapus mintea nu-ti va dicta nimic altceva decat "e bine,este scaparea ta,accepta..." iar noi acceptam vraja patimasa,cu pofte pierzatoare si-ti mai adauga inca o zala,pe ea prinzandu-se inca un lacat. Aceasta poarta simplu numele de "vraja pacatului". Cu vremea mintea slabindu-se  si avand un efect puternic asupra mintii noastre vom ajunge unii dintre noi sa vedem exact contrariul,si nu vom mai discerne  binele de rau,raul de bine,la fel vazand intunericul lumina iar lumina intuneric.
"Vremea li se gata,lumina mintii li se stinge...si asa ne prinde noaptea."
Noaptea nu este decat intunericul,iar intunericul este insasi moartea,iar lumina mintii ni se stinge datorita pacatelor noastre...iar noi vom ramane rataciti si departe de Casa.
De unde plecam,...si unde ajungem?

vineri, 7 iunie 2013

Intre anotimpuri

Printre ganduri am pierit intr-o zi de vara...Din al meu trup fluturi s-au desprins ...pe-o campie verde au inceput sa zboare. Pe-o campie verde,printre flori si-au luat zborul,printre miresme de flori.....M-am trantit pe iarba verde,printre firele de iarba ce-mi mangaiau obrajii...si lacrimi curg,de dor...si soarele mi le usuca cu-a lui caldura si nori trec pe deasupra-mi tindandu-mi putina umbra racorindu-mi sufletul de arsita verii.
Ridic palaria alba si mi-o pun pe crestet cu privirea atintita-n zare ,ma ridic!
Si-n fata mea ca-ntr-o pura vedere o oglinda se-arata....Si cu pasi timizi m-apropii....rama-i aurie-mi capteaza privirea. In fata ei stau neclintita,iar amintirile ma napadesc. Pe-un covor de frunze-mi stau picioarele,cu-o pereche de pantofi de-un rosu pur,cu-o rochita pana la genunchi si-n mana zace jucaria uitata-n podul vechi pe sub obloane...Timpul s-a scurs prea repede,si-am crescut...nu stiu cand!
Cu pasi marunti si siguri incep s-alerg....si alerg,uitandu-ma-napoi cu-atata regret...

marți, 28 mai 2013

Mi-e dor!

Parca starea de solitudine si liniste m-a facut sa ma pierd printre ganduri...Totul in mintea mea este o vraiste amestecata cu oboseala si panica isi pune gheara pe mine cu fiecare zi ce trece mai mult. Fruntea mi-e creata de atatea ganduri,ochii-mi sunt pierduti si obositi,buzele au uitat sa mai schiteze cate un suras.  Acum,cand privesc in albul norilor,astept o adiere...o adiere ce mi-ar putea aducea soapta ta. Tot ce simt acum nu este altceva decat dor...Nu mi-am dorit poate niciodata mai mult ca acum sa fiu acolo.Mi-e de ajuns doar sa te vad...atat.
Dragostea este singurul lucru ce poate umple o eternitate si ea este cea care imi umple sufletul.


"Dragostea este singurul lucru care poate umple eternitatea. Infinitului ii trebuie ceva ce nu se ispraveste niciodata." V Hugo

vineri, 3 mai 2013

Paste fericit!

Totul in jur e invelit in farmec
Natura-ntreaga canta si tresare
Miresme de flori imbie vazduhul
Iar cerul este gazda pasarilor
Urandu-le un calduros "Bine-ati venit!"

E primavara!
Totul in jur,de la paduri pana la campie
Mantia verde o imbraca
Si sub razele de soare
Gazele zboara pe deasupra ierbii-nalte
In mireasma de salcam
Cu mult drag noi adunam
Florile Pastelui!

Si-o cununa in mana tin,doar cu culori alese
Si spre El pasii mi-ndrept.
E-un tablou rece si sumbru
Si mii de fiori imi trec
In al meu piept,cand Iisus e sus pe cruce!

Linistea-i apasatoare,nu se-aude niciun glas
Mormantul sapat in stanca
Isi doarme ultimul ceas pana-n ultima secunda!

Si-n tacerea noptii glasul sparge iar tacerea
Si cu-o voce ragusita de durere
"A-nviat Hristos,Mesia"!
Canta ingerii in cor
Ca a Domnului Sfant e taria
De-acum si-n vecii vecilor.

Si de-atunci pana astazi Biserica te-nalta
In fapte,post si multe rugi.
Viata cum ti-o vrea Isus
O vesnica zi de-nviere.

marți, 30 aprilie 2013

Desert

Din nou...nimic mai mult. Sunt eu imbratisata de o noua zi...O zi ce vine si la fel cum vine,la fel se si duce...Nimic in plus,nimic in minus,dar totusi atat de diferit ca sufletul inundat si scaldat de dor e desertul fara ploi. Si dune de nisip in soarele  dogoritor zac fara suflare....La orizont nu zaresc decat raze de soare,iar pasii adanci in nisip se frang,pierzandu-se orice fel de urma sub bataia vantului. Cat mister,ce umbra...umbra trupului meu cautand iesirea din imensul desert...ce palid ramane in urma mea,sub necrutatorul soare,iar peste galbenul arzator din nou soarele apune...

Ingerul din marmura

Stiu ca...in sufletul unui artist este o lupta continua intre realitate si imaginatie si mai stiu ca in sufletul meu aceasta pasiune a culorii e vie cu toate ca pasii mei s-au indepartat usor,usor de aceasta frumoasa lume. Nu am cum sa las in urma valul de culoare,n-am cum sa nu privesc lumea cu alti ochi,sufletul mi-e tot inundat de magia culorii...Nici nu poti explica ce simti atunci cand incerci sa dai viata unei foi...este inexplicabil la fel ca atunci cand cuvintele sunt de neinteles cand sunetele muzicii iti patrund pana-n adancul sufletului si ratiunea vorbeste in locul tau si asculti ecoul ce-ti rasuna pana-n adancul mintii tale...Am inchis ochii,iar imaginatia nu-mi da pace,in ochii mei,in spatele genelor inchise si amortite de somn,vad culorile intr-o fantasma...si-am vazut lumea pe care am pictat-o,pe-o panza goala,pe-un simplu sevalet,am desprins o simpla pagina eliberand-o din a mea imaginatie...Azi am invatat ca fiecare strop de culoare indulceste viata si are o semnificatie pentru tot,la fel cum si pentru tot exista o explicatie...si tot gandul meu se rezuma doar la un simplu citat:

"Am vazut ingerul in marmura si am scluptat pana l-am eliberat..." M Buonarroti.

marți, 23 aprilie 2013

Ganduri

Am ramas undeva pierduta-n ganduri...cu lacrimi in ochi incerc sa privesc increzatoare la drumul ce se-asterne in fata mea. E multa liniste...mult prea multa liniste...Astept...macar o boare de vant printre geamul intre-deschis sa miste lin perdeaua. Totul este in neclintire...Doar gandurile-mi zboara...si din cand in cand cate o pasare strapunge linistea cu cate un tril. Clipele se scurg,nici ele nu stau pe loc dar in ochii mei par ca nu se mai termina de scurs, ca nisipul din clepsidra. Recitesc randuri de mult scrise si-mi trezesc amintiri...
Privirea imi ramane blocata asupra canii de cafea...ce-i de vazut?Caut albul canii in adancul ei,dar este imposibil,negrul este mai puternic si-acopera totul in jur pana la coada. Sorb din cand in cand din ea dar privirea mi-e tot acolo.
Raze de soare printre perdea s-ascund. Umbrele pe farfuriuta canii se-astern...Mi-e dor....si din dorul meu, din privirea mea iau nastere pasari ce zborul si-l iau....si-n urma lor raman eu cu-ale mele ganduri dar schitand un zambet in urma aripilor lor...sunt doar simple pasari in zborul lor de visator!

duminică, 7 aprilie 2013

speranta

N-as crede ca...sperantele pot fi doar vise in zadar. N-as vrea nici macar o secunda sa cred ca tot ce sper va fi doar iluzie....Asa cum fumul se imprastie intr-o adiere de vant, ceara se topeste in flacara vie a focului,timpul sterge prezentul.N-am incetat sa visez si un gram de putere il capeti din sperante.E de ajuns doar sa gandesti,iar cand dorinta devine mai puternica decat insasi speranta atunci esti cu un pas inaintea marii realizari. Bucura-te de fiecare clipa,bucura-te de taria pe care-o gasesti in adancul tau,ea iti va fi cel mai puternic argument si fara indoiala ca tot ea v-a fi sprijinul tau si te-ndeamna sa nu renunti pana nu duci la bun sfarsit o speranta ce devine vis iar visul o realitate!

joi, 4 aprilie 2013

zâmbet adormit

N-am cum să zâmbesc...sufletul meu e înnecat de prea multe sentimente şi simt că-i toamna sufletului meu. Totul este mohorât şi-n minte nu-mi aud decât...simple cuvinte...şi oricât de mult aş încerca....pe obraji lacrimi fierbinţi se scurg. Cuvintele ei îmi răsună în minte,pe ele le tot aud...mergi mai departe....ştiu că poţi...sunt doar câteva...dar muşcându-mi buzele şi cu un nod în gât...cred şi simt că nu are dreptate nici cum...am obosit...şi nu mai pot!

miercuri, 3 aprilie 2013

Captiva-n colivie

Privirea mi-e fixa...iar obiectul vizat nu este altul decat...un simplu ceas.Bratara lui,din cateva zale,prinse una de cealalta nu-mi pare altceva decat o insiruire de zile,iar de ele ne legam noi...printr-o simpla si grea asteptare.Orele desenate in interiorul sau ne numara zilele...iar secundele zboara efectiv...
Azi nu m-am simtit decat un simplu prizonier ingradit printre niste gratii de fier ale unei simple colivii ce ma tine captiva intre gratii,iar eu nu sunt altceva decat simpla pasare a cerului...cand portita va fi larg deschisa,am sa zbor...si zborul va fi lung si anevoios,cu aripile intinse catre cer voi zbura,iar prin aripile de matase vantul ma va mangaia...si-n sunete de vioara ma voi inalta...

marți, 2 aprilie 2013

Tainica luna

Inca n-am incetat sa pasesc cu-ale mele picioare pamantul crapat de-o sete amara...niciun strop de ploaie nu s-a-ndurat sa cada...azi norii nu vor sa verse lacrimi,au obosit...In tihna noptii albastrul marin a pus amprenta asupra intregii lumi si nimic in ceas de noapte mai puternic decat stelele, ce par de jos doar simple furnici...Cu paltonul pe mine si cu-o pereche de pantofi in picioare,sapca mi-o pun pe cap si continui prin lumina lunii sa ma plimb...un glob de sticla cu un bec inlauntrul sau arunca lumina,umbrele rasfrangandu-se pe pamant...Cu mainile incrucisate la spate,cu privirea goala si trista,la lumina lunii gandurile-mi adun...S-a mai scurs o zi!

Dor viu

La lumina becului,umbrele pixului se rasfrang pe-al meu caiet si mintea-mi fuge...Sunetele muzicii imi patrund adanc in suflet...si ma fac sa te simt si mi-e dor de tine,retraiesc clipele ce s-au scurs ,dar prea repede au trecut...Uneori nu mai pot sa astept,rabdarea mea ma incearca crunt uneori,si-as vrea macar pentru o clipa sa te simt,iar...si iar. Si-mi privesc chipul imperfect ce reflecta-ntr-o oglinda si resimt emotiile si privirea mea pierduta-n ganduri se umple de lacrimi de dor si rataceste in miez de noapte in visele tale sper s-ajung...
E greu sa scoti imaginile mintii pe-o foaie de hartie,necolorate,lipsite parca de sentiment,dar daca citesc cuvant cu cuvant,am cusut cu fir de aur tesut din inima mea,incepi sa simti parfumul imbietor,cata emotie ascund aceste randuri rupte din suflet,sunt clipe pe care eu le retraiesc.
Esti ingerul meu ce-mi umplii ziua cu raze de soare chiar si-atunci cand afara sunt nori,norii nu acopera cerul cand esti tu in preajma mea,vantul nu ma doboara atunci cand ma tin de mana ta,nicio teama nu-si face lor in sufletul meu cand te simt,lacrima nu-mi curge din ochi cand te vad pe tine,inima mea nu inceteaza sa bata,bate doar pentru tine...iar sentimentele puternice pe care le pastrez cu grija in inima mea nu vor disparea niciodata.
Azi te-astept langa mine mai mult ca oricand,vreau sa-mi stai in fata mea,vreau sa-auzi inima mea cum bate...
Copil in suflet am fost si-am ramas cu emotie in al meu glas atunci cand pe tine te-aud...iar clipele cand tu nu esti pe tine te caut...umbra se-asterne pe-a mea frunte iar boabe de roua cad intr-una ca'ntr-o ploaie de vara ce lacrimi ascund.Cu fiecare zi ce vine clipele vreau sa le grabesc pentru a fi langa  tine,fara tine pasul meu curge lent...ascunzandu-ma printre nori pana si ticaitul inimii mele in piept se-ndeseste de dor...Uneori mi-e atat de dor incat imi pare ca s-ar scurge pana si ultima clipa ,dar forta inca exista pentru ceea ce urmeaza si lacrima sub zambet o ascunde!

Sub ploaia de lacrimi ( 01.04.2013) intre vis si realitate

Uneori e greu sa intelegi imaginile ce ti se astern in fata ochilor atunci cand genele tale cad obosite si rapuse de oboseala si stres acumulate dupa o zi grea...Sunt de multe ori confuza si stau si gandesc la imaginile din spatele ochilor,care uneori sunt percepute ca niste simple mesaje...mesaje din lumea imaginatiei,al subconstientului adormit.
Poate ca relatand prin cuvinte nu reusesti sa creezi o imagine de ansamblu, in ciuda tuturor imaginile din spatele retinei undeva in suflet,in minte sunt vii,ele vorbesc dar poate nu sunt capabila sa descifrez aceste mesaje...sau pur si simplu doar simple idei si-atat.
De la un timp stresul incepe sa atinga cote alarmante,iar organismul meu simte tensiunea. Cu greu genele se mai lipesc iar gandurile nu inceteaza a-mi da macar cateva ore de liniste. Furata si dusa de mrejele visului , din patul meu am ajuns departe,in doar cateva ore. Greu de explicat inca nici eu nu inteleg aceste fenomene numite simplu "vise". Desi nu inteleg incerc sa-mi caut explicatii,ce-i drept nu sunt om cu experienta,dar psihologia mea imi dicteaza anumite instincte,ce singura le culeg de pe urma acestor vise.
In mijlocul podului,priveam apa ce se scurgea la vale pe sub acel pod,si vantul imi ciufulea parul in toate partile. Eram singura,priveam in zare si gandurile nici in vis nu-mi dau pace.Stand rezemata cu coatele pe gardul de fier priveam muntii din departare...Din albul lor,zapada alba...a izbucnit lava ca din vulcan, rosie ce parea ca in calea ei totul se topea. Din mijlocul podului priveam cu ochi disperati,vedeam cum lava acoperea totul apropiindu-se amenintator..(.atunci am realizat ca desi afirmasem ca nu-mi parea rau de acest oras cand voi pleca),sentimentul a fost total invers. Oameni disperati,fugeau in toate partile si totul era pe punctul critic de a se sfarsi sub clocote...cand lava s-a oprit in fata mea,inaintea picioarelor mele fara sa ma atinga am strigat "Doamne sa se opreasca!" si-atunci lava a inceput sa se retraga si totul a fost salvat!

sâmbătă, 23 martie 2013

Tot ce da Dumnezeu este bun!

Doamne, cand sufletul mi-e greu la Tine alerg...cand sufletul meu e trist in genunchi m-aplec si plang....Tu mi-ai dat viata,ai insuflat in mine Duh Sfant...Mi-ai dat iubire,m-ai ocrotit ferindu-ma de necaz la tot pasul...Apara-ma de pacat,arata-Mi calea dreapta,prinde-ma de mana,nu ma lasa sa cad in prapastia grea, ca la Tine mi-e nadejdea. Sufletul meu e in palma Ta.
Un calugar scrisese pe peretele dinspre rasarit al chiliei sale urmatoarele cuvinte : Amin si Aliluia.Un om,mergand pentru sfat la acest calugar si vazand cele doua cuvinte,l-a intrebat: Parinte,ce inseamna aceste cuvinte si de ce le-ai scris pe perete?Fiule,i-a spus calugarul,aceste cuvinte cuprind in ele toata taina fericirii. Amin inseamna "asa sa fie",iar aliluia inseamna "slava lui Dumnezeu".
Cum pe fata pelerinului inca nu se citea uimirea, a daugat parintele:Cand spunem amin,ne predam voii lui Dumnezeu,caci zicem:asa sa fie Doamne,cum voiesti Tu! Cand spunem aliluia,zicem de fapt: Slava Tie,Doamne,pentru tot ce-mi dai! Prin acceptarea tuturor lucrurilor ce ni le trimite Dumnezeu ne aratam smerenia si ascultarea,iar prin multumirea pentru toate cele ingaduite de Dumnezeu,spre bucurie sau intristare,ne aratam increderea in Creatorul nostru. Acesta este secretul mantuirii,in ascultarea desavarsita fata de Dumnezeu,prin preotul duhovnic si in supunerea vointei noastre cu multumire la voia si mila Lui.
Un intelept credincios a ajuns odata langa o cetate ale carei porti erau inchise.Nimeni nu voia sa-i deschida. Flamand si insetat a trebuit sa-si petreaca noaptea sub cerul liber langa zidurile cetatiiSi-a zis el :Tot ce da Dumnezeu este bun.Langa el statea un asin.S-a iscat o furtuna mare. In timpul noptii un leu a venit si a sfasiat  asinul. Dimineata cand s-a apropiat de portile cetatii erau larg deschise.O banda de hoti navalisera in cetate omorand sau luandu-i prizonieri pe locuitorii cetatii. Astfel credinciosul a fost crutat de la moarte,caci TOT CE DA DUMNEZEU ESTE BUN!

luni, 18 martie 2013

Linistea furtunii

Prin linistea interioara,din cand in cand ti-aduci aminte de padure in timpul furtunii...si-o auzi cum freamata in linistea zilei si inca simti mirosul ud al taranei printre picurii de ploaie...si- al meu gand se-aseamana cu gandul unui copil ce alerga descult cu talpile goale in tarana uda in fiecare an...si-as vrea din nou acum cand inca ploile sunt reci, sa mai stau intinsa pe iarba uda si miros de tarana uda sa resimt cu-atata dor

vineri, 15 martie 2013

Credinta vie!

 Am cazut pe ganduri in propriile-mi trairi. Astazi mi-am ascultat propiile ganduri,printr-un vis. Realitate?
 M-am trezit mai devreme ca de obicei si parca ceva nu era in regula cu mine,parca nu eram eu,mintea imi era vraiste si corpul meu simtea oboseala care si-a pus amprenta asupra mea, asupra mintii mele care se chinuie si face eforturi pentru a ma ajuta.
Nu e cel mai usor drum si in mintea mea nu o data m-am condamnat singura pentru alegerea facuta,crezand ca n-am sa pot niciodata sa mai ies la capat. Mi-am dat seama ca am gresit...da!am gresit cu simplul fapt ca eu insami ma indoiesc de fortele mele proprii si parca ma indoiesc si nu sunt sigura pe mine ca pot,nimic nu este imposibil si pentru acest lucru n-am voie sa ma descurajez!
Poate multi dintre voi care veti citi acest articol va veti pune intrebarea.."oare la ce se gandeste? pentru care fapt se condamna si se invinuieste?" Este o intrebare care si-o vor pune persoanele care nu ma cunosc si probabil ca ma vor cunoaste citind doar niste randuri scrise de mine si care ma vor cunoaste atat cat eu voi lasa sa se vada prin prisma randurilor. Oameni buni,mi-am dat seama ca nimic nu este mai puternic decat vointa omului.
Uneori visele vorbesc si prin ele reusim sa ne dam seama de anumite lucruri,asa cum si eu am realizat la randul meu ca nimic fara vointa si munca nu se poate!
Am atipit si intr-o fractiune de secunda mintea mea s-a transpus intr-o alta lume. Un vis care la inceput parea sa fie doar un simplu vis,unde eu linistita eram pe un deal,cu o apa in fata mea,un imens intins de apa...marea.
O apa cristalina si adanca parca imi limpezea mintea si ma facea sa simt o calmitate prea puternica. Nelinistea din interiorul meu a inceput sa-si faca simtita prezenta si odata cu ea marea a inceput sa se involbure creand astfel valuri uriase. In adancul ochilor mei imaginea valurilor se asternuse pe retina ochilor mei iar teama si groaza se putea oglindi in ei. Eram fara de scapare,eu,pe un deal,fara nimic in jurul meu,doar eu si valurile care inaintau spre mine furioase parca sa ma inghita,asteptand ca intr-o secunda totul sa se naruie pentru mine.Disperarea isi facea loc printre lacrimi in ochii mei iar teama ma cuprinse fara scapare.
Sufletul meu tragea nadejdea la o minune!M-am intors si in spatele meu am vazut o piatra. M-am urcat pe ea dar nu era suficient pentru ca apa sa nu ma inghita.
Stand si asteptand ca din clipa in clipa sa se sfarseasca totul am auzit o voce care imi spune:
"Nu vei muri,daca vei face ce trebuie!"
Atunci, m-am asezat in genunchi pe acea piatra si-am spus: Doamne nu vreau sa mor! atunci apele s-au retras.
Dumnezeu ne asculta,asteapta sa ne rugam Lui.El ne incearca si ne ajuta atunci cand ii cerem ajutorul,dar asteapta de la noi iubire si credinta,rugaciune si fapte bune. Primiti-L in sufletele voastre sa va fie bine!

luni, 11 martie 2013

Anotimpuri vii

In sufletul meu e primavara parfumul florilor de ciresi salbatic se-mbina armonios cu sunetele de chitara ce le traiesc in adancul meu....Atata frumusete si mireasma..e din nou primavara!Petale mici vor sta sa cada in agonie la pamant,vor face dansul stiut numai de ele in asta scurta perioada. Fluturii lasa in urma lor nu lacrimi triste si dor, ci mii de forme,fructe verzi ce-asteapta cuptorul verii sa le-nroseasca, sa mancam.
Si stiu ca in urma unor frunze verzi,fructele se coc pe rand,dar nimeni nu stie ca-n'auntrul meu ma simt copil in ciuda anilor mei....
Si iarna-mi cerne flori de gheata in al meu par saten, si-as vrea inca un anotimp sa-si lase amprenta pe sufletul meu. Trunchiul copacului meu e viu si seva urca prin el....si urca seva inca din adancuri,ca mai apoi s-astepte apusul!

Timp egoist

Cine crezi ca joaca rolul important si decisiv oarecum pentru mine? Care-mi frunzareste si rascoleste destinul meu?Cine se-agata de fiecare clipa decisiva din a mea viata?Cine e responsabil de trecut,de prezentul si viitorul meu? Timpul...acum in aceste clipe e egoist si rau...M-amageste uneori zambind fatarnic fiind partasul dorintelor si viselor mele...da din cap si-aproba deciziile mele,dar totusi imi pune palma pe fata mea si-mi arata cu un simplu gest ca inca nu e "timpul"...Mi-a luat amintiri, mi-a luat iluzii,mi-a rapit prieteni,mi-a ingropat trecutul si cu toate astea nu sunt suparata pe el...Isi face datoria de mare invingator...Si tot el mi-a presarat bucati de aur,prefacut in praf de stele,aurit,parul impodobindu-l dar acum, dupa atata timp s-a reintors sa-mi i-a aurul si-n loc sa-mi presare picaturi de argint....Mi-a rapit din anotimpuri si anii la loc mi-a dat in schimb...tot ce-a fost frumos si vesel s-a grabit a-mi risipi. Si cu fiecare clipa ce-a trecut pe langa mine,pe-ai mei umeri goi si fini, mi-a trantit pe umeri plumbul egoist,dusmanosul! Ochilor ar vrea splendoarea mea sa o ia,doar pentru ai lui ochi,care vesnic nu s-arata,umbra genelor  ascund...si-o alta culoare-n schimb tot timpul raspunde pentru acest dar dat la schimb...si doreste frumusetea dansu-mi la schimb unele urme lasate-n timp,pentru el sa fie vesnic tanarul egoist...!

sâmbătă, 23 februarie 2013

Fara cuvinte...

Cuvintele mele s-au innecat in propriile-mi lacrimi....Poate ca stand singura acum si ascultand un refren trist m-a facut sa simt cuvintele,care poate pentru mine au un inteles,iar pentru cei care vor citi probabil acest articol,vor trece pe langa ei fara niciun sens...Sunt gandurile mele care izvorasc din adancul meu,care uneori se sufoca de atata rautate,atata ura,atata dusmanie...si toate astea pentru ce? Nu vad niciun motiv...doar urme de regret...Privirea mea e intr-o agonie,intr-un gol total si incerc sa inteleg raul pe care eu l-am scornit intre voi...eu care iubesc tot ce misca in jurul meu,eu care ma framant pentru binele tuturor,eu care plang pentru necazul altuia si care nu se mai gandeste la fericirea lui, un om care ar vrea ca toti sa vada lumea cu alti ochi,mai buni,mai intelegatori,cu o minte mai clara,mai limpede...
Uita-te la tine chip frumos,cu suflet ce Dumnezeu ti l-a dat si ti-a daruit viata prin el. Ti-a oferit totul...tot ce era mai frumos:viata,bunatate,intelepciune,credinta,ascultare...iar tu,tu omule de ce-ai ales ura,rautatea,dusmania,invidia..? Pentru ce faci toate impotriva? pentru ce vrei sa faci rau?De ce vrei sa-l vezi pe aproapele tau cu capul in pamant sub o ploaie de lovituri cand ai putea sa-l iei in brate,sa-l privesti in ochi,sa-i spui ca nimic nu este imposibil atata timp cat El e langa tine? 
Rautatea umbreste chipurile chiar daca razele soarelui reflecta caldura lui... 
Dumnezeu ne-a intins mana Lui de nenumarate ori,ne ajuta la greu,ne asculta cand avem nevoie de El noi...noi nu stim sa ne bucuram pentru ce avem....si radem,batjocorim,facem rau,injunghiem cu cuvinte grele,aruncam cu vorbe de ocara asupra altora...nu pot sa inteleg si nu voi putea vreodata sa inteleg. Am incercat si inca ma chinui pe mine insa-mi sa inteleg ce este in mintea si sufletele oamenilor,dar am invatat ca numai El stie....
Nu pot sa ma abtin , nu pot sa incetez a ma framanta, nu pot sa cred ce se intampla in jurul meu,nu mai inteleg ce se intampla cu mine,de ce eu cad prada jocurilor rele,fara ca eu sa-mi doresc acest lucru,fara a ma putea tine la distanta si oamenii ma ademenesc in cursele lor ca un magnet....Ma doare sufletul pentru frumusetea acestui oras,pentru istoria care zace ascunsa in spatele unor ziduri vechi ce raman doar ruine,inca merg pe strazi si nu stiu unde sa privesc mai degraba....iar la fiecare pas cand oamenii trec pe langa mine ma feresc sa le mai intalnesc privirea....m-am saturat de venin si rautate....
Oare voi oameni buni,ati auzit de durerea sufleteasca? ati auzit de ranile ce le cauzeaza? stiti voi oare cat de adanc patrund ele in suflet? stiti voi oare ce efecte au?stiti voi cat de mult dureaza a le vindeca?
Nu cer nimic la schimb...nu va judec,nu va cert...nici macar nu vreau sa va reprosez nimic....nici macar nu sunt suparata pe voi,nu pot si nici nu vreau...Daca voi va simtiti fericiti,incantatati in sinea voastra atunci cand faceti rau,cand vorbiti lucruri rele...atunci nu va legati si de alti oameni,lasatii sa se bucure de viata,lasatii sa traiasca fiecare clipa si pentru fericirea voastra as lua eu asupra mea totul.....fara sa astept nimic la schimb.
Voi v-ati gandit ce a fost in sufletul lui Iisus cand a fost batut?,cand s-a chinuit pentru noi?cata durere a suportat pentru a fi iertate niste greseli pe care noi,noi oamenii le facem cand am putea sa nu le mai repetam?in clipa asta as zbiera dar stiu ca este in zadar ca voi nu vreti sa auziti si continuati...continuati sa mergeti pe un drum gresit. Treziti-va,treziti-va pana nu e prea tarziu....De ce vreti sa repetam aceeasi greseala cand pentru binele nostru am putea sa facem dintr-o lume rea una buna? De ce nu puteti alege binele de rau? 
Mereu surprind rautatea oamenilor,zilnic...am obosit sa ma lupt contra lor mereu,dar n-am cedat si nu vreau sa cedez....stiu si sper acolo in adancul sufletului meu ca El ne va ajuta sa gasim intelegerea de a ne ajuta semenii, chiar daca ei nu ne vor asculta!

joi, 14 februarie 2013

Pedepsele lui Dumnezeu asupra lui Faraon si-al egiptenilor

Nu sunt in masura ca eu sa deslusesc intru totul adevaratul cuvant al Lui,dar am obligatia de a incerca sa inteleg. Nu sunteti obligati sa cititi dar sufletul meu simte ca vrea sa spuna atat cat a inteles si el. Daca nu din obligatie atunci din curiozitate dupa ce vei citi acest articol mi-ar placea sa culegi singur invatamintele desprinse,pentru ca fiecare om percepe in alt mod acest mesaj,oricat de mult ti s-ar explica sau ti-ar spune o fraza o desprinzi tu singur cu un alt mesaj.
Noi oamenii prin natura noastra suntem niste pacatosi. Cu fapte,cu lucrul sau cu gandul, fie cu voia sau fara voia noastra gresim si facem sau spunem sau gandim lucruri pe care nu ar trebui,suparand pe insasi Tatal nostru...De multe ori se intampla ca noi sa repetam aceeasi greseala cu stiinta sau fara stiinta. Dumnezeu e bun,Dumnezeu ne iarta,dar noi oamenii profitam uneori de bunatate si dupa un timp repetam si facem din nou aceeasi fapta crezand ca El iar ne iarta!
Faraon a pus stapanire asupra fiilor lui Israel tinandu-i ostatici pe pamant egiptean si silindu-i sa munceasca,fara sa aduca jertfa si multumiri Domnului. Trebuie sa intelegem ca in asta lume nimeni si nimic nu este stapan si nimic nu-i apartine in totalitate. Cel mai rau lucru este atunci cand stii si nu spui...de ce sa tii numai pentru tine? spune si altora, deschide ochii si altor persoane care nu vad sau nu vor sa vada si nu aud sau nu vor sa auda Cuvantul.
Omul face greseli si este atentionat si i se spune sa nu le mai repete. Este speriat la inceput,se teme, incepe sa ceara iertare si promite ca nu va mai face sa fie iertat,iar cand omul uita si este iertat repeta aceasi greseala si uita de unde a plecat. Asa s-a intamplat si cu Faraon. Neincrezator si dorind sa aiba totul pentru el,Domnul l-a pedepsit pe el si poporul sau, recunoaste greseala facuta cand se vede incoltit si fara scapare, isi cere iertare fatarnica doar pentru a scapa de rau, face promisiuni mincinoase si continua sa faca aceleasi greseli.
Mi-am dat seama ca si noi uneori suntem la fel,dar fie ca stim sau nu uneori nu vrem sa recunoastem.
Cand pedeaspsa  Lui asupra noastra este prea aspra atunci ne intoarcem si spunem ca ne pare rau,plangem,Il rugam sa ne ierte apoi uitam si repetam aceeasi greseala. Oare e chiar atat de greu sa incercam sa nu mai facem ce am facut? E mai usor sa ne lasam prada raului decat sa facem lucruri bune? Sa fie oare lipsa de atentie si lipsa de timp pe care noi o acordam Tatalui,tot timpul gasind alte lucruri de facut si alte preocupari? 

Nimic fara Dumnezeu

Am invatat ca fara Dumnezeu nimic nu exista. Am invatat sa spun ca fara ajutorul lui Dumnezeu nimic nu este posibil,asa cum Iisus afirma "Fara Mine nimic nu puteti face!"(Ioan 15:5 ).
Ati putea voi gandi daca Dumnezeu nu v'ar fi dat minte?Ati putea voi merge daca Dumnezeu nu v'ar fi dat picioare?Ati fi putut voi citi daca Dumnezeu nu v'ar fi dat lumina  ochilor? Sunt doar cateva exemple prin care se atesta ca NIMIC fara El nu se face!
Oamenii nu toti cred in aceste cuvinte iar multi se indoiesc de aceste lucruri pe care nu le poti  indesa in sufletele oamenilor cu forta.
O familie sot si sotie  stateau de vorba la masa,iar sotul ii spune sotiei sale:
"Maine voi pleca acasa,la tara cu primul tren pentru a o ajuta pe mama la treburile campului." Sotia auzind acestea ii aduce aminte sotului in completare spunand: " Cu ajutorul lui Dumnezeu te vei putea duce". Sotul enervandu-se, se ridica de la masa facandu-i sotiei reprosuri cu mandrie: "Cu sau fara ajutorul Lui ma voi duce dimineata in zori sa o ajut pe mama la treburile campului."!
 Sotia se supara in sinea ei ramanand pe ganduri si rugandu-se la Dumnezeu sa-l ierte pentru ca  acesta nu stie ce spune!
A doua zi dimineata,sotul pleaca de acasa iar sotia ramane singura. Pe drum catre gara sotul afla ca trenul in directia pe care vroia s-o aleaga nu circula in acea zi, Dezamagit, acesta se intoarce inapoi spre casa. Suna la usa,iar sotul ii spune sotiei sale sa-i deschida usa! Acesta vrand sa-i dea o lectie si sa-l faca pe sot sa se caiasca pentru gestul sau aceasta ii spune ca sotul ei este plecat si nu are cum sa fie acesta!
Sotul auzind cele spuse de femeie zice:
"-Cu ajutorul lui Dumnezeu eu sunt sotul tau!"
La auzul acestor vorbe ii deschide usa sotului sau.
Aceasta istorioara ne arata cat de mult si cat de important este sa crezi in ajutorul pe care Dumnezeu ni-l ofera tuturor doar atunci cand credem cu adevarat.Dumnezeu nu este indiferent la nevoile oamenilor,doar ca asteapta la schimb sufletele oamenilor care se roaga si-L primesc pe El in sufletele lor incercand fiecare sa gaseasca drumul cel luminat.

luni, 11 februarie 2013

Gand

E seara,e tarziu iar somnul nu ma fura
Fulgera,ploua afara este frig...
Fara tine lumea mea e goala
Te caut pentru ca fara tine sufletul mi-e pustiu!

Ochii mei se-nchid,usor cu lacrimi reci pe gene
Cu gandul meu la tine,calatorind prin timp
Se-nchid de dorul tau,in vis tu sa revii
Te vad,te simt si cred ca tu esti langa mine!

Ochii tai verzi ca smaraldul, se ascund acum in al meu gand
Raman aici,in a mea minte pana ma trezesc plangand
Noaptea trece prea in graba si nu ma satur ai privi
E e aspra si e scurta,ah!tu noapte grea ce-n suflet imi picuri dor!

sâmbătă, 9 februarie 2013

Timpul trece,dar nu fara noi

Nu stiu daca exista om care sa nu-si fi pus macar odata intrebarea "ce este timpul?". Definitii si teorii exista dar mintea nu le mai poate percepe. Se spune ca era odata de mult intr-o vreme indepartata cand lumea era mai retrasa de relele de pe pamant o manastire cu calugari ce-l slujeau cu credinta pe Dumnezeu si propavaduiau cuvantul Lui si spuneau oamenilor ca nimeni nu va sti cand va sosi ceasul! In acea manastire,pe  peretele de la rasarit exista agatat de perete un ceas, iar acel ceas avand o pendula ce se legana in stanga si-n dreapta, facand ca minutele,orele si secundele sa se scurga. Stand la masa cu totii se aude din nou acea bataie a gongului anuntand ca inca o ora din viata lor s-a scurs...Parintele cel mai batran dintre ei la auzul gongului acesta isi face Sfanta Cruce. Uimit,un ucenic al parintelui i se adreseaza spunand:"Parinte,dar de ce te inchini la fiecare bataie a  gongului acestui ceas parca ar fi clopotele Sfintei Biserici?". Iar parintele cu un zambet intelept pe chip ii raspunse:
-"Vezi tu,in noi exista pentru fiecare o clepsidra  ce-ti masoara clipele pe care le mai ai de trait,insa nimeni nu stie cand se va termina de scurs acel nisip,iar la fiecare gong al ceasului  sunt cu un pas mai aproape de Sfanta si dreapta Judecata.

Iata dragilor,cat de aproape sau cat de departe ne aflam la fiecare ora care trece ,la fiecare gong al ceasului care anunta judecata noastra. Nimeni nu stie insa cand si unde se va sfarsi acel nisip al clepsidrei sufletului care curge neincetat pana cand brusc acesta se termina de scurs,iar ochii nostrii se vor inchide,sufletul nostru va merge in fata lui Dumnezeu,unde vom fi asteptati,stand in genunchi,unde El va fi impreuna cu cei drepti,iar la sfarsit faptele vor fi insemnate in carta Sa,unde se va trage linie si soarta va fi decisiva!

vineri, 8 februarie 2013

Poverile vietii

Am invatat in acest timp ca nimic nu e intamplator. Am inteles ca, curiozitatea omului este peste margini si uneori face lucruri de care nu stie iar candva realizeaza ca defapt nu trebuia sa le faca. E inutil sa speri fara sa faci nimic. Iata ca in sufletul meu s-a produs o curiozitate  care m-a facut sa-mi dau seama de afirmatia facuta "nimic nu e intamplator". Plimbandu-ma am zarit pe-o scoarta de copac un invelis al unui fluture care abia iesea din acel saculet numit crisalida. Am asteptat cu nerabdare sa vad minunea cu ochii mei,dar minunea se lasa asteptata. Nu se zarea decat o crapatura mica,pe unde  mica creatura nu avea cum sa se elibereze de acele mreje ce o tineau captiva-n intuneric. M-am asezat in genunchi la trunchiul copacului si-am asteptat  timp de cateva ore. Nicio schimbare nu avea sa se intample. Vazand cum mica vietate se chinuie,sufletul mi s-a induiosat si din bunatatea mea am incercat s-o ajut largind crapatura pentru a putea vedea lumina. Din acea gaoace avea sa iasa o minunatie,o minune colorata! Eram incantata si implinita in al meu suflet de fapta mea. Mergand spre casa soarele apune. In vis,un om mai batran,cu barba alba si toiag in mana se aseaza langa mine pe patul meu si-ncepe sa-mi explice:
Dumnezeu a fagaduit totul pentru fiecare in parte,avand cate o sarcina pentru toti. El a fagaduit  fluturelui acea mica portita pentru ca eforturile depuse  de el sa-l duca sa vada intreaga lume intr-o viata pe care el totusi o are,dar nu la fel de lunga ca si noi.Aripile lui urmau sa fie maturizate,la fel ca si noi,cu cat inaintam pe aceasta carare a vietii mai adaugam cate o  foaie la cartea sufletului.Bunatatea omului de multe ori este neinteleasa. Mi-am dat seama ca i-am cerut lui Dumnezeu un gram de putere pentru a ma ridica de la pamant atunci cand sacii din spatele meu ma doboara,iar El mi-a dat sacii plini cu detoate pe care va trebuii sa-i car. Am cerut intelepciune si pricepere si El mi-a dat probleme peste care trebuie sa trec cu fruntea sus,pentru ca ele nu-mi pot fi obstacole in aceasta cursa.I-am cerut iubire far' de care nu pot traimiar El mi-a dat oamenii care ma iubesc si pe care ii iubesc si-ncerc sa ii ajut iar ei la randul lor imi sunt aproape. Dumnezeu a fost darnic si mi-a dat tot ce a crezut de cuviinta ca este al meu,si El  stie cat putem duce fiecare,nu ne da niciodata altele decat ceea ce ne-a trebuit.Cum as putea rasplati altfel decat prin rugaciuni si ganduri curate?

joi, 7 februarie 2013

Intelepciunea nu are limite...

Se spune ca intelepciunea vine in sufletele oamenilor atunci cand invatam sa ascultam cuvantul Lui. Am invatat ca orice lucru oricat de mic si de  neinsemnat ar parea el trebuie sa invatam sa-l cinstim. Nu odata m-am pus in locul unei maicute batrane. M-am vazut de multe ori in aceasta ipostaza stand pe-o banca la umbra undeva inafara casei,la o strada,vazand chipul oamneilor trecand...Timpul schimba trupul si lasa urme adanci, dar sufletul este imbibat cu intelepciune culeasa de-a lungul timpului. Parca ma vad...la o varsta mult inaintata,alergand acum prin acest timp infinit,intr-o zi de duminica, urmaream cu privirea fiecare om ce-mi trecea prin fata mea. In ciuda varstei (de 80 de ani), de cate ori trecea cineva ma ridicam in picioare...chiar si cand copii imi treceau prin dreptul meu... Un om a vazand gesturile  s-a asezat langa mine si m-a intrebat:
-Maicuta, am observat ca de cate ori trec oamenii prin fata mata te ridici si ii saluti cu respect,dar pe copii de ce ii saluti ridicandu-te in picioare?Este de datoria lor si prin educatia primita sa va respecte...
-Adevarat! dar si copii sunt facuti dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu...iar eu sunt datoare sa-i respect,cinstindu-i pe ei  il voi cinsti pe Domnul Isus!
Oameni buni,trebuie sa intelegem ca toti avem o inima si un suflet,iar toti suntem egali in fata lui Dumnezeu.De ce ne uram intre noi? De ce purtam ura si dusmanie intre noi? De ce vrem raul aproapelui nostru?De ce nu ne ajutam la ananghie?Oare e atat de greu sa intindem o mana de ajutor celor care are nevoie de noi?Daca noi nu putem ierta...Dumnezeu cum gaseste puterea sa ierte toate lumea si sa treaca cu vederea relele lumii? Vreau sa intelegeti ca  fiecare om are o parte lasata de El pentru a putea infrumuseta lumea. Vreau ca prin putinele mele cuvinte sa va fac  sa intelegeti ca noi toti suntem la fel. Ingrijiti-va de suflet, viata-i trecatoare si ne vom trezi ca n-am adunat nimic din asta viata pentru ca nimic nu este vesnic decat insasi sufletul nostru.

Poarta sarutului

Azi alerg din nou spre tine
Drumul spre sa il gasesc
Mi-e asa de dor de tine
Ca-s zbura sa te-ntalnesc!

Da-mi a ta mana sa o simt
La inima mea am sa ti-o duc!
Sa o simti cum ea bate
Pentru tine zi si noapte.

Si priveam acum la tine
In ai tai ochi verzi smarald
Si-ti sarut buzele dulci
De care mi-e atat de drag!

Si-am plecat tinandu-ne de mana
Drumu-i lung si infinit
In coloana se gaseste
Dupa lucrul lui Brancusi.

Si-acum trecem impreuna
Si pasim pe sub o poarta
Care vesnic sta de straja
Sub a timpului capcana.

Si sub ea noi ne-am oprit
Si din cer presara stele,peste mine peste noi
Ca-nteleptul i-a dat numele ce-o defineste
Drept Poarta Sarutului!

miercuri, 6 februarie 2013

Punct

Sunt punctul unei fraze
Terminate dintr-o data.
Sunt punctul care misca
Ce-si doreste sa continue.

Sub chipul meu nimic nu moare
Sunt un punct pierdut in zare.
Uneori fug si m-ascund
Ma gandesc fara-ncetare
Virgula e-n cautare.


Azi n-am timp de vati- ascunselea
Timpul meu aici e scurt
Sunt atatea lucruri care
Sunt doar bune l-anceput.


Si m-astept sa rad
Printre vise alergand.
Si-am gasit in mine virgula
Ce o pun in loc de punct.

Azi vorbesc la trecut

In amintirea bunicului meu...
Uneori mi-e dor de ce-a fost. M-as intoarce in trecut sa-i regasesc pe cei dragi. Mi-e peste puterea mea sa inteleg unele lucruri.Cu toate ca durerea de cap a pus stapanire pe mine nu pot sa nu scriu si astazi ceva. Mi-e dor de amintirea ta. Ai plecat prea devreme,ai plecat cand nici nu m-asteptam. Moartea nu intreaba niciodata.Mi-ai luat cu tine o bucata din al meu suflet si-ai lasat in loc doar un suflet gol si o amaraciune greu de suportat. Mi-as dori sa te simt din nou,dar stiu ca este in zadar.Oricat de tare as zbiera nu ma vei mai putea auzi,oricat de mult te-as cauta nu te voi mai gasi,oricat de mult m-as ruga nu ma voi mai putea intoarce in timp. De ce mi-ai lasat doar poza ta? De ce nu vrei sa-mi vorbesti acum? Sti tu oare cat de mult imi lipsesti? Sti tu oare cat de greu imi este acum?Stii tu oare cat stres si emotii am in suflet acum?Am ramas singura,intre 4 pereti, tu n-ai mai venit sa ma imbratisezi dupa atata timp azi s-au facut 14 ani de cand te-ai stins. Te-am visat,erai asa cum te stiu,neschimbat. Sti,am vrut sa vin cu tine,era poate tot ce-mi doream la acel moment de dorul tau si m-ai zgornit de langa tine spunandu-mi ca n-am ce sa caut acolo cu tine si-ai disparut de frica sa nu ma leg de tine. De-atunci nu te-am mai vazut...N-am sa pot uita niciodata cum tineam mana mea in palma ta,n-am sa uit cand mi-ai spus sa nu plang ca vei fi acolo in stele undeva si-n fiecare noapte vei fi la geamul meu. E adevarat,la geamul meu chiar e steaua ta,dar nimeni nu va inlocui dorul meu pentru tine,nici macar acea stea.Daca te-as putea scoate din poza inapoi as face orice mi-ar sta in putere,nu-mi pot vindeca acea rana deschisa in al meu suflet,odata cu tine mi-a disparut si sustinerea cea mai mare pe care-o aveam din partea ta. Pentru mine ai ramas acel vesnic luptator,un mare invingator. Ai luptat cu boala,pentru mine,pentru a fi din nou impreuna,chiar tu spuneai,iti mai amintesti? Dar nici n-am mai ajuns pana la tine,ca ai fost atat de grabit incat ai plecat fara sa-ti iei macar adio!




O,ruina!

Pe zidurile vechi intr-o ruina
Mai printre daramaturi
Printre ele sta nisipul macinat acum de timp
Si-si prind plantele ale sale radacini.

Privirea mea-i acum furata
Vesnic plantele se scurg
Pe peretii reci de piatra
Si ma-ntreb cum sa le-adun.

Oare cum de ele pot
Sa creasca oriunde pe ale ruinii radacina?
Cuprinsa-n a naturii joc
Mintea-mi insa mai  suspina.
Daca insasi ele pot gasi locul in ruina
                                                                                    Locul meu mi-l pot gasi oriunde-n asta lume!

luni, 4 februarie 2013

Luceafar bland

Azi alergam dupa un rasarit de soare,in spatele lui mergeam plutind si-n zare undeva parca zaresc verdele codrului crud dintre zi si noapte al purului Eminescu. Credeam ca a te juca cu aceste cuvinte este un lucru usor dar de multe ori nici nu stii cum sa le mai scoti din adancul tau si niciodata nu sti cat de greu e si cu toate astea nu te opresti. Nu poti pentru ca buzele vor sa vorbeasca. Vroiam sa invat sa zbor va fi un zbor inaltator,va fi zborul cel de sus,unde eu ca un sarman pamantean doar cu gandul am apus. Si gandul meu s-a cutremurat de slava Ta. Inca nu sunt vrednica sa pasesc pe acel pamant al fericirii eterne,dar in drumul meu catre Tine am vazut stralucirea Luceafarului luminat.

sâmbătă, 2 februarie 2013

Vreau ca tu sa intelegi!

Si mereu aud cum oamenii vorbesc,uneori aceleasi ganduri zi de zi,aceeasi poveste pare a rodi. M-am plictisit,totul e in monotonie,m-am gandit sa ma desprind sa renunt sa mai ascult aceste ganduri,sa-i las pe ei in trecut. M-am rupt de realitate,efectiv vroiam sa uit de aceste idei pe care le credeam candva importante. Si-aveam soarele cu mine aproape in fiecare zi...si-mi varsa zambetul lui in suflet. Cu fiecare rasarit vedeam albastrul infinit si odata cu apusul devenea mingea de foc rosie ca un rug aprins. Il priveam ca pe-o minune,dar cu totii trebuie sa stim ca orice rasarit aduce cu sine si un asfintit si un asfintit privit de noi toti ca pe-un sfarsit...

vineri, 1 februarie 2013

In urma visului

Si-ute asa s-a mai scurs o zi...soarele a mai apus pentru inca o noapte,iar luna pare-a rasari. Stau si ma gandesc la multe lucruri,azi te-am simtit mai aproape de sufletul meu. Azi inima mea plange dupa tine...Privesc la pasii lasati in zapada,parca sunt in pereche acei pasi,dar la o privire mai atenta sunt pasii mei facuti in doua drumuri diferite,un fel de dute-vino al unui om ce n-are stare si cotorbaie continuu...inca n-am ajuns la tine,dar maine voi ajunge.Ce frumos se ascunde soarele printre copaci,e obosit si el dar inca adormit in aceasta perioada pare ca nu ne-a uitat si-si mai arata dintii cateodata.Totul in jur e in nuante de crem ce-ti odihneste privirea. Si m-am trantit in zapada alba si cu privirea-n cer ,ma uit in zare dupa cate-un nor. Umbrele se joaca prin preajma mea si par a se ascunde de mine si asteapta sa le caut cu privirea,dar in curand nu le voi mai gasi,se duc pe rand pe rand la culcare. Soarele a apus. E o atmosfera de vis intr-o pura realitate...si stiu ca in cateva ore ai sa vi in vis la mine!

sâmbătă, 26 ianuarie 2013

Nu renunt

Sunt momente si momente,uneori esti atat de fericit,alte ori esti trist,alte ori te crezi un om puternic si nu vrei sa crezi ca oboseala te-ar putea rapune si nu vrei sa accepti o infrangere,si crezi ca tu esti mai puternic decat tot ce este in jurul tau,pur si simplu refuzi sa crezi. Vointa mea este peste limite, chiar peste mine si ma depaseste. Uneori vreau sa demonstrez mai mult decat pot duce,dar oricat de rau mi-ar fi nu cedez pentru ca undeva in sufletul meu mai e un strop de putere si il simt atunci cand mai am nevoie de acel strop cu ultimele puteri il sorb. Uneori te simti ca la cursele de alergat...alergi pana simti ca nu mai poti si cazi pe branci,dar nu renunti si cu ultimele puteri te tari pe coate,pe genunchi,pe burta numai sa treci  linia de sosire si cu ultimele puteri ridici o mana tremuratoare dupa ajutor si cu ochii in lacrimi plangi spunandu-ti sufletul ca "ai reusit!" si esti considerat invingator! Nu renunt! Nu vreau sa am statut de invins, n-am pierdut lupta cu viata pana acum niciodata si as fi dezamagita. Doamne, Tu care ai fost langa mine si mi-ai ascultat fiecare gand,mi-ai simtit fiecare lacrima care mi-a curs pe obraji,care mi-ai simtit fiecare fior si urma de raceala de pe pielea mea, fiecare fior de gheata al fricii mele,care mi-ai vazut adancul ochilor mei intr-o panica si-o debusolare pierzandu-mi ideile in fata lor,nu ma lasa sa ma pierd in bratele stresului si-al oboselii care ma urmaresc pentru a ma prinde in capcana lor. Ajuta-ma sa trec linia de sosire,stiu ca ma astepti la capat si pentru multumirile mele,pentru respectul meu,pentru tot ce simt in sufletul meu, am sa ma zbat si-am sa merg si pe genunchi si pe coate si pe burta taras mi-as scoate si inima din pieptul meu!

joi, 24 ianuarie 2013

Nu mai am stare

Ce simt? un dor ingrozitor! N-am simtit niciodata in viata mea acest sentiment!...dor care ma copleseste :-(

Simplu..asta simt acum!

Ascult un refren de cateva zile si parca ma face sa traiesc printre sentimente,printre sperante incep sa-ti aud vocea, sa-mi rasune cuvintele tale in mintea mea...E alta zi si ma trezesc,deschid ochii sa vad lumina zilei si printre gene vad poza de pe telefonul meu... Asteptarea ma omoara pe dinauntru de multe ori,dar stiu ca pot,pot sa rabd in fond trebuie sa ma gandesc ca acea decizie a fost a mea, nu stiam la acel moment ce se putea intampla si inca odata fara voia mea rabdarea mi-a fost pusa la incercare. Cum as putea eu explica starile si sentimentele mele printr-un simplu pc si-un cablu de retea? Exact e imposibil si nu prea! Prin cel mai frumos mod am incercat sa-mi despic inima in doua si sa las la vedere tot ce se afla inauntrul meu. Si-am reusit....am reusit sa exprim sentimentele printr-un creion,dar ele nu se simt asa cum le simt eu... Si afara inca e zapada si inca este frig dar corpul meu nu tremura de frig,tremura pentru simplul fapt ca nu mai am rabdare si-as vrea sa ma pierd in  bratele lui,vreau ca timpul sa treaca mai repede...uneori timpul m-asculta si clipele se scurg dar tot nu e suficient de repede...Si raman cu privirea atintita intr-un calendar de hartie facut special pentru a-mi mai ridica din moral si tai fericita cate o zi si mi-e sufletul bucuros cand vad ca s-a mai dus o saptamana.....nu ma intrebati de ce ma simt asa! pentru simplul fapt ca asta simt eu si nimic nu e de explicat,tot ce simt eu,sunt sentimentele mele, sunt trairile mele sunt dorintele mele si eu il vreau pe el! Il vreau pe el si nimic mai mult. Nu imi pasa efectiv de nimic altceva....nu fac decat sa astept sa mai treaca inca 3 saptamani asa cum s-au dus si pana acum si-astept cu nerabdare ca visul meu sa devina o realitate!

miercuri, 23 ianuarie 2013

Om modest

Nu sunt om fara defecte,am spus de nenumarate ori si sustin cu argumente ca sunt om al lui Dumnezeu,nevinovat si far-un strop de putere,dar in suflet am avere. Mi-am dus pasii pe carari nenumarate intr-o lume cu de toate,dar te cautam pe tine. Din picul meu de iubire astazi s-a facut mai mult si-or fi de azi inainte numai zile cu lumina. DIn putin am facut mult,mai invatat sa gandesc si-am gasit in El taria cum sa supravietuiesc. Si cand inima ta plange invata pe El sa-l asculti cand a Sa voce-ti spune ce are de spus,acolo in gandul tau,ia si-nvata sa-L asculti! Asta imi spuneai mereu si-am stiut inca de-atunci ca tu calea dreapta vrei sa-mi arati si eu azi imi hranesc sufletul si-nvat cum sa supravietuiesc!

marți, 22 ianuarie 2013

Galbene gutui

Si credeam ca-i plina vară dar sunt inca-n miez de toamna. Si-am calcat pe iarba moale ,talpa in pamant mi s-a infipt si iarba a ramas rastignita la pamant. Iar in mijlocul gradinii albul pur  m-a ocrotit,un zarzar incarcat de floare mi-a zambit. 
Cred ca mi se pare sau visez  in plina zi, cand afara este toamna...oare eu m-am ratacit? Si colind prin anotimpuri ca o zi in calendar fara sa mai stiu de mine,ce e azi si ce e maine...Dar cu o privire mai de-aproape, un miros placut,dulceag imi alinta al meu nas galbenele gutui ce par de la distanta a fi flori de primavara...

luni, 21 ianuarie 2013

Cine stie oare?

E o mare de-ntuneric,am mai spus si-alataieri...si-am in suflet o vapaie,inc-o simt in pieptul meu. Am pe-o masa o lumanare ce arde vie flacara sufletului meu.
 Ea ma face sa zambesc cand in suflet am lumina. In a ei flacara multe anotimpuri grele,caci iubirea pe pamant e ca floarea intr-o glastra.
Si e plina de dorinta,ea e nesecat izvor de viata,de credinta si dreptate,ce palpaie cateodata cand dusmanii sufla-n fata. Cand ea se va stinge va fi precum noaptea in codru,totul se va preface in cenusa. Va fi bezna in tot trupul meu sau poate nici nu se va stinge,lumanarea este vie..

Cand iubesti

Cand iubesti e dulce viata
Si lumina-n jur imi pare
Rade-n geamuri dimineata,
Canta razele de soare!

Canta-n cuiburi randunele,
Pomii freamata cu dor
Si prin gandurile mele
Simt asa cate-un fior.

Cand iubesti imi pare viata
Blanda,vesela mere
 Fiti si voi cu totii veseli,
  Fericiti cum sunt si eu!

sâmbătă, 19 ianuarie 2013

Intr-un cuvant, eu...

Poate cu acest articol trebuia sa incep acum 2 saptamani cand m-am decis sa-mi scriu acest jurnal al viselor,al gandurilor,pentru ca aici se afla o frantura din sufletul meu pe care l-am deschis in fata voastra,ca un jurnal. Nu-mi place sa ma ascund dupa degete si-am spus de nenumarate ori,sunt asa cum sunt eu,cu bune si cu rele,accepta-ma asa cum sunt. Sa ma descriu as incerca,dar pentru a ma cunoaste iti va trebui timp si rabdare. Oricat de multe as spune eu acum nu va fi suficient,dar este destul pentru ati face propria opinie. Fiecare este liber sa aleaga,sa gandeasca,sa-si formuleze un punct de vedere...


M-am nascut intr-o iarna pustie,pe data de 12 februarie in anul 1993. Inca de cand am venit pe lume am fost si sunt o visatoare si-am sa mor tot visand.Gandurile mele uneori sunt paralele,oricat ar incerca sa se intersecteze nu se ajung niciodata. Am o lupta zilnica in interiorul meu cu propria-mi constiinta. In mine tot timpul s-a simtit o dorinta de schimbare,ceva nou. Uneori mi-e greu sa ma inteleg eu pe mine ..si atunci ce pretentie am eu la voi sa ma intelegeti? Imi place ideea de nou, de bunatate,sunt spirit amical,imi place sa ofer din bunatatea mea dar in schimb rar am primit dar nu ofer ca sa primesc,ofer sa ma simt implinita si-atat,dar uneori simti nevoia sa si primesti. Sunt moderna prin stilul meu,nu sunt cocheta si nici nu vreau sa fiu in pas cu moda,aleg sa fiu cat mai originala...sa fiu eu!Uneori simt dorinta de schimbare dar nu schimb nimic dupa cum bate vantul. Ca noi toti de altfel am si-un gram de "nebunie" asa cum este si firesc. Sunt fire melancolica ,visatoare si iubitoare. Sunt calda si deschisa si foarte lipicioasa.
Uneori ideile mele sunt avansate, sunt moderne,creative, neobisnuite sau ciudate cum spun unii,solutiile mele sunt radicale sau chiar imposibile,dorinta imensa de libertate si lupt impotriva limitelor ce restrang capacitatile creatoare ale omului,imi place sa fiu independenta. Sunt tipul omului liber atunci cand gandesc, gandesc cu mintea dar aleg cu inima.Ma simt cu un pas inaintea tuturor pentru ca sunt visatoare si traiesc cu un pas inaintea tuturor.Prietenia mea este puternica si ampla,dar care multi fug de ea,dar si cei care o primesc stiu sa se bucure de ea si ma apropii de cei care au nevoie de mine si le intind mana mea de ajutor. Imi place sa inteleg oamenii,sa-i ascult,imi place psihologia.Mereu am deschis orizonturi noi si-am facut din ziua de azi altceva decat ziua de maine. Sunt caracter original,prin pasiunile mele,prin cuvintele pe care le aleg cu grija chiar si prin felul meu de a combina lucrurile,de la imbracaminte pana la feluri de mancare. Vreau sa-mi transform lumea intr-o mare de bucurie si sa nu las gandul rau,ura si dusmania sa patrunda,pentru ca nu au lor in sufletul meu.Sunt mereu in cautarea adevarului si vanez cunoasterea larga pe toate planurile. Am o alta legatuta cu lumea si o vad cu alti ochi,prin glasul lui Dumnezeu si prin puterea mintii mele si talentul pe care il am. 
Ca si calitati? pot spune ca am atat calitati cat si defecte,este evident. Nu stiu daca eu insami am reusit sa mi le descopar pe toate dar cateva as putea enumera,restul cred ca este important sa le descopere cei din jurul meu. Originalitate, creativitate,universalitate,inventivitate,noutate, viitor, trecut, graba, viteza, ritm, observare,gandire, timp, modernism,simpatie,simtul umorului,glumet,captiv intre trecut si viitor,prietenie, iubitoare,lipicioasa,dedicare intru totul, ambitie,curaj, visator,socializare,colaborare, cooperare,muncitoare,gospodina,bucurie,veselie dar si melancolie si agonie,visator,dorinta de schimbare ,rabdator,  etc.....
Defecte? Ma supar uneori si pun la suflet toate rautatile si ma consum pentru tot ce misca in jurul meu. Uneori ma grabesc cand i-au decizii la nervi apoi poate regret alegerile pe care le fac.Imi schimb starea uneori de la rau la bine si de la bine la rau. Nu prea imi cunosc asa de bine defectele,insa daca voi le remarcati trageti-ma de maneca,nu ma voi supara.
Ma caracterizeaza verbul a cunoaste,a sti, a putea. Nu imi place rutina zilnica uneori facandu-ma sa ma plictisesc repede de mediul in care ma aflu atunci cand nu am o ocupatie. Incerc sa ma folosesc de aspiratia creatoare si uneori celor din jur le e greu sa ma opreasca atunci cand am in minte ceva nu las pana nu le duc la capat. Am mintea ascutita,gandire originala uneori dar alte ori cand insa-mi cad in acea oboseala sunt moale si gandesc mult mai lent decat de obicei.Uneori nu fac nimic saptamani intregi si zac in aceeasi rutina iar alte ori lucrez zi si noapte si fara de odihna. Cand sunt emotionala si visatoare alte ori pot fi rece si distanta cu cei din jurul meu si ma retrag intr-o cochilie de melc, dar cel mai important lucru niciodata nu joc teatru!Pur si simplu asa sunt eu!
Pretuiesc sentimentul de iubire,si il pun pe primul loc, la fel si dragostea fata de familie si de tot ce ma face sa fiu eu. Sunt o fire sentimentala si-mi place sa surprind in mod placut de fiecare data sa-i fac pe cei dragi mie sa se simta bine in compania mea de fiecare data. Uneori poate ca vorbesc mult cand ar trebui sa tac si poate sunt plictisitoare ,dar cand tin cu adevarat la cineva ii simt aproape fiecare miscare. De cand ma stiu am incercat sa adun langa mine d\oameni maturi,care au stiu sa ma perceapa asa cum sunt eu si fara a incerca sa ma schimbe.  Cand nu fac ceva nou parca ma sufoc si nu mai am aer. Cam asta sunt eu in cateva cuvinte,de spus despre mine sunt inca foarte multe,dar va las pe voi sa ma cunoasteti asa cum sunt eu!

Discurs cu eul meu



Mintea omului? O comoara de idei...Ai vrea sa pasesti pentru o secunda macar in inima timpului,dar constati ca nu poti sa te mai bucuri niciodata de clipele ce s-au scurs ca ceara intr-o boare de vant...Totul,dar totul este poate prea pustiu si ti-ai dori  undeva in adancul tau sa gasesti acei oameni dragi care s-au stins ca steaua ce-ti lumina fereastra in fiecare noapte cu cer senin... De ce gandesc atat de profund uneori? Ti-ai dori sa te schimbi sau sa crezi  ca te poti schimba,ca poti muta zidul din loc,cand tu...tu esti un simplu prizonier in al tau destin. Esti la mana lui...Tu nu vezi? suntem prinsi intre 3 enigme si ne zbatem uneori ca o insecta intr-o plasa de paianjen. E trecut,prezent si-un viitor! Sa te faci inteles? E greu...cand vezi ca fiecare om are idei diferite si printre ele se mai ascund si ura si setea de razbunare!Suntem diferiti dar atat de identici.Daca te-ai uita atent ai vedea ce se ascunde sub un chip,atunci cand tu ai realiza cat de asemanatori suntem defapt:toti avem o inima si un suflet ce zace ascuns in spatele aceluiasi trup. Sunt atatea de vazut si de spus dar nu mi-ar ajunge o viata!E ca si calatoria cu trenul!un simplu bilet...Ne chinuim uneori fara rost. Prea multe framantari,prea multe ganduri ce scurteaza aceasta calatorie.De ce facem pe cei din jur sa sufere in loc sa-i facem sa zambeasca? Ne-am inchis in spatele unui zid cladit din caramizi ce ne-a zidit libertatea cu buna stiinta. Care-i acel secret pentru a te face placut  de toti?  De ce incerc uneori sa fac lucruri pe care nu pot sa le fac? De ce plang atunci cand cred ca nu pot si ma  descurajez singura in loc sa fiu o luptatoare?Daca as gasi seminte as planta copacul fericirii din  care toti sa guste sa dispara orice urma de tristete amara. De ce scriu oamenii singuratici in loc sa comunice,ascunzandu-se  astfel in spatele unor masti patetice si singuratice? Se transforma in personaje . Intrebarea mea fireasca,oare exista un raspuns la tot? Sunt atat de multe lucruri de remarcat  incat nu vei sti niciodata de unde incepi si unde  sa sfarsesti,daca se vor sfarsi vreodata. Nu sunt poeta dar tot ce-mi doresc e ca putinele ganduri sa prinda grai in sufletele voastre.

Azi nu iartă

Pentru toti aceeasi lume,pentru toti aceeasi viata dar pe care-o schimba un destin si cate-o soarta. Totu-n lume-i trecator si nimic nemuritor,azi ai totul dar intr-o singura clipa poti sa si pierzi totul. Uneori viata-i nedreapta. Nu te-ntreaba,nu te iarta. Si n-ai timp pentru regrete,totul e in contra timp,ea le face si desface zidind pietre-n temelii. Cum le pune le si destrama pentru-a luao iar de la-nceput. Si e bine de stiut ce cladesti e bun cladit ce destinul doboara greu ajungi sa mai ridici. Azi am luat-o de la cap vreau sa-i dau chiar eu o lectie de putere si curaj de a-nvinge chiar si soarta cand vrea sa cazi iar si iar.

vineri, 18 ianuarie 2013

Transformare

Stam pe nisipul brun-roscat si-n jur erau doar scoici...Am pus mana pe ea,uitandu-ma atent in luciul ei,chipul meu in ea reflecta o raritate. Degetele-mi erau lipite printr-o pielita,iar parul capatase un rosu aprins. Picioarele-mi disparuse ca printr-o minune iar in locul lor o coada imi crescuse. Da,eu sunt sirena marii,sub apa glasul  meu tu mi-l auzi ca in asta lume rece este de neinteles. M-am nascut precum Luceafarul din apa si unde ma voi intoarce,printre stanci si recifuri de corali,acolo este viata mea. In mine este acel ocean cu o insula pustie unde ma refugiez atunci cand sunt in agonie,pescarusi-mi canta iar valurile-mi soptesc prin freamatele lor si sufletul mi-l umplu de bucurie.

joi, 17 ianuarie 2013

Concertul din gradina

Realizat de Mihalache Mihaela
Si-am adormit candva la umbra. M-am trezit in alta lume,era totul ca un vis. Sub copacul din gradina o buburuza pe nas s-a oprit. Parca se uita la mine si zambind am tresarit. Dupa doua secunde aripile ei s-au deschis. Intinsa la soare,pe sub crengile zarzarului umbrele se jucau pe pamant.Iarba atat de cruda-mi gadila ale mele talpi. Si greierii-au inceput sa cante,azi s-au adunat cu totii la concertul din gradina. Si-au venit cu mic cu mare ca-i loc pentru fiecare,astazi chiar e sarbatoare! Iar florile de pe margine danseaza-n colo si-n coace in a vantului soapta,si-ale lor clopote rasuna pana-n vale la padure!

miercuri, 16 ianuarie 2013

Legatura de sange

Realizat de Mihalache Mihaela
Trupul meu din pamant a fost facut iar sufletul meu a rasarit din apa. Ochii mei au capatat culoarea lutului ars iar buzele-mi sunt rosii precum maru-n plina toamna. Sunt rodul dat de Dumnezeu si cladit de-ai mei parinti. Vin din glas de radacina,ca un trunchi mare si falnic am crescut,crengile mele atingand astazi chiar si norii,udandumi-le ramurile mele ale mamei lacrimi reci. M-a crescut precum o floare, curcubeu al neuitarii ii e azi sufletul ei,ce-mi aseaza cate-o mana peste-a mea frunte senina. Si-ale mele ramuri toate incepu sa faca  roade inflorind in mii de flori. Flori fragile  si colorate ce le sunt parintilor comori. Vreau sa stie lumea toata ca in asta lume,cat ai vrea sa rupi ori sa desfaci legatura cea de sange,ea nici apa nu se face!

marți, 15 ianuarie 2013

Clipe decisive

Acelasi loc,acelasi scaun pe care stau de ceva timp,aceleasi ganduri,aceleasi framantari,aceeasi stare,aceeasi atmosfera,acelasi suspans. Pentru prima oara simt cum ma impiedic singura de propriile-mi cuvinte ce se pierd pe jos si-mi fac branci cand uit sa le asez in fraza la locul lor. Lupt cu mine insami. Eul meu s-a desprins din mine si pare ca as avea o sora geamana.M-apuca de guler si-mi da cateva palme "Ce-i cu tine?", "Trezeste-te la realitate!". "N-am vazut om mai stresat ca tine!". Si toate aceste lucruri pentru un examen a carui soarta se-agata ca de-un fir de ata...

Renastere

Ai inviat o parte din sufletul meu,doar cu simple cuvinte,cuvinte care aveau sa fie hrana sufletului meu singuratic si rapus de durere. Cand incetasem sa mai sper la o cale dreapta,cand soarele nu vroia sa-mi mai zambeasca,cand sufletul meu era innecat in lacrimi amare si frigul imi pustia sufletul ai aparut tu. M-ai facut sa reinviu,sa ma trezesc la viata precum natura dupa o iarna lunga si grea. Mi-ai readus zambetul pierdut. Mi-ai stins orice urma de amaraciune si mi-ai adus o raza de soare,o raza de speranta ce-mi incalzeste sufletul. Oricate cuvinte as rosti acum tot sunt putine pentru a-ti arata cat de mult insemni pentru mine. Inima mea bate si va continua sa bata pentru tine in fiecare clipa pana la capat.