Poate ca relatand prin cuvinte nu reusesti sa creezi o imagine de ansamblu, in ciuda tuturor imaginile din spatele retinei undeva in suflet,in minte sunt vii,ele vorbesc dar poate nu sunt capabila sa descifrez aceste mesaje...sau pur si simplu doar simple idei si-atat.
De la un timp stresul incepe sa atinga cote alarmante,iar organismul meu simte tensiunea. Cu greu genele se mai lipesc iar gandurile nu inceteaza a-mi da macar cateva ore de liniste. Furata si dusa de mrejele visului , din patul meu am ajuns departe,in doar cateva ore. Greu de explicat inca nici eu nu inteleg aceste fenomene numite simplu "vise". Desi nu inteleg incerc sa-mi caut explicatii,ce-i drept nu sunt om cu experienta,dar psihologia mea imi dicteaza anumite instincte,ce singura le culeg de pe urma acestor vise.
In mijlocul podului,priveam apa ce se scurgea la vale pe sub acel pod,si vantul imi ciufulea parul in toate partile. Eram singura,priveam in zare si gandurile nici in vis nu-mi dau pace.Stand rezemata cu coatele pe gardul de fier priveam muntii din departare...Din albul lor,zapada alba...a izbucnit lava ca din vulcan, rosie ce parea ca in calea ei totul se topea. Din mijlocul podului priveam cu ochi disperati,vedeam cum lava acoperea totul apropiindu-se amenintator..(.atunci am realizat ca desi afirmasem ca nu-mi parea rau de acest oras cand voi pleca),sentimentul a fost total invers. Oameni disperati,fugeau in toate partile si totul era pe punctul critic de a se sfarsi sub clocote...cand lava s-a oprit in fata mea,inaintea picioarelor mele fara sa ma atinga am strigat "Doamne sa se opreasca!" si-atunci lava a inceput sa se retraga si totul a fost salvat!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu