Poverile vietii

Am invatat in acest timp ca nimic nu e intamplator. Am inteles ca, curiozitatea omului este peste margini si uneori face lucruri de care nu stie iar candva realizeaza ca defapt nu trebuia sa le faca. E inutil sa speri fara sa faci nimic. Iata ca in sufletul meu s-a produs o curiozitate  care m-a facut sa-mi dau seama de afirmatia facuta "nimic nu e intamplator". Plimbandu-ma am zarit pe-o scoarta de copac un invelis al unui fluture care abia iesea din acel saculet numit crisalida. Am asteptat cu nerabdare sa vad minunea cu ochii mei,dar minunea se lasa asteptata. Nu se zarea decat o crapatura mica,pe unde  mica creatura nu avea cum sa se elibereze de acele mreje ce o tineau captiva-n intuneric. M-am asezat in genunchi la trunchiul copacului si-am asteptat  timp de cateva ore. Nicio schimbare nu avea sa se intample. Vazand cum mica vietate se chinuie,sufletul mi s-a induiosat si din bunatatea mea am incercat s-o ajut largind crapatura pentru a putea vedea lumina. Din acea gaoace avea sa iasa o minunatie,o minune colorata! Eram incantata si implinita in al meu suflet de fapta mea. Mergand spre casa soarele apune. In vis,un om mai batran,cu barba alba si toiag in mana se aseaza langa mine pe patul meu si-ncepe sa-mi explice:
Dumnezeu a fagaduit totul pentru fiecare in parte,avand cate o sarcina pentru toti. El a fagaduit  fluturelui acea mica portita pentru ca eforturile depuse  de el sa-l duca sa vada intreaga lume intr-o viata pe care el totusi o are,dar nu la fel de lunga ca si noi.Aripile lui urmau sa fie maturizate,la fel ca si noi,cu cat inaintam pe aceasta carare a vietii mai adaugam cate o  foaie la cartea sufletului.Bunatatea omului de multe ori este neinteleasa. Mi-am dat seama ca i-am cerut lui Dumnezeu un gram de putere pentru a ma ridica de la pamant atunci cand sacii din spatele meu ma doboara,iar El mi-a dat sacii plini cu detoate pe care va trebuii sa-i car. Am cerut intelepciune si pricepere si El mi-a dat probleme peste care trebuie sa trec cu fruntea sus,pentru ca ele nu-mi pot fi obstacole in aceasta cursa.I-am cerut iubire far' de care nu pot traimiar El mi-a dat oamenii care ma iubesc si pe care ii iubesc si-ncerc sa ii ajut iar ei la randul lor imi sunt aproape. Dumnezeu a fost darnic si mi-a dat tot ce a crezut de cuviinta ca este al meu,si El  stie cat putem duce fiecare,nu ne da niciodata altele decat ceea ce ne-a trebuit.Cum as putea rasplati altfel decat prin rugaciuni si ganduri curate?