Ca ceara curgand

Observ din ce in ce mai multi oameni ce cad sub stapanirea lacrimilor. Tot mai multi se simt captivi intr-o viata in care fericirea le e brusc absorbita de un banal plictis care pare a nu se mai sfarsi.Parca toata vlaga omului este secata de aceasta boala a secolului,ce da stare de tristete interioara si pare ca totul este sfarsit. Parca pe ochii nostrii s-a asternut o stare de extaz,o perdea de fum tesuta cu amintiri si stai dupa ea privind prin ale sale gauri.Oare e chiar atat de greu sa zambim? Hm,parca privesc la un diafilm cu poze vechi ce-mi astern un val de ceata pe-a mea retina. Se risipesc precum fumul unei lumanari ce arde si ceara ei se scurge intr-un candelabru. Of,ce priveliste creaza o simpla lumanare!