 |
| Realizat de Mihalache Mihaela |
Natura sufletului meu e pustie dar animata de amintiri ce se scalda printre umbre reci. M-am asezat la umbra nucului batran,simteam vantul ce alinta frunzele cazute in agonie,fara de suflare la pamant,acoperind tinutul verde. Vedeam cum capata acel caramiziu si galben auriu intreg pamantul. Norii erau gata sa planga...sa planga cu durerea copacilor,lasandu-i sa-si ia adio de la frunzele lor. Din dragostea lor si puterea pe care o au,o vor regasi mereu si vor da nastere unor frunze noi,pentru frumusetea naturii,lupta in fiecare sezon si n-au renuntat nici cand la visul lor. Sprijin capul meu de trunchiul lui si plang,pentru durerea lui,incercand doar sa-l alin,mangaindu-i scoarta,soptind" sa nu renunti!"...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu